..

Stau si ma bucur de o ceasca de cafea, si nu-mi dau seama unde a disparut placerea cu care faceam asta inainte...Muzica pe care o ascult nu face decat sa ingreuneze lucrurile, si, de fapt, orice as asculta, tot nu ies din starea asta...Candva, undeva, s-a pirdut ceea ce eram... Imi simt stomacul ros lent,dureros de lent.....Ma simt de parca as cara cu mine o piatra imensa, si ma scufund incet,incet....in abisul singuratatii..

Eat.Pray.Love.

Iata-ma din nou printre voi!... De data aceasta plina de energie, relaxata, curajoasa...!

Ma simt minunat, incep iarna cum trebuie, entuziasmata la maxim si inclazita bine.:))....(de vreun Fat-Frumos care zboara agale pe calul lui viril:))..Da,da, de cand nu s-a mai citit pe fata mea fericire? De ceva vreme,va spun eu... Privirea mea umila si nesigura a fost lasata in urma demult, dar ceva a ramas adanc inradacinat in minte. Am reusit cu o oarecare dificultate sa smulg buruienele care mi-au umbrit viata si mi-am prasit o noua gradina:))...De data aceasta joc rolul divinitatii. Creez stari, induc sentimente. Aleg doar ce-i mai bine pentru mine. Va pup!

Stressed.

O dimineata plina de emotii...Nici macar cafeaua nu o pot bea linistita. Stiu ca sunt capabila, stiu ca nimic nu ma poate indeparta de ceea ce doresc sa obtin. Totusi am trista senzatie ca nu sunt pregatita suficient. E paranoia dinaintea satisfactiei, sau cel putin asa sper. Ma simt din nou ca in clasa a 8-a,cand aveam senzatia ca am invatat zadarnic,ca nu retin,ca am mintea goala,sau plina de oricare alte ganduri marunte,inghesuite ca intr-un autobuz dimineata.... Succes mie, succes voua!

Tarziu...Tarziu nu doar ca ora,ci si pentru regrete...tarziu pentru a repara ceva de mult stricat...

Noi, oamenii, suferim in tacere, asteptand toata viata un ceva, acel ceva care sa ne motiveze si sa ne schimbe felul de a fi. Asteptam, zile, luni, poate ani...Asteptam poate o viata intreaga, si nici macar nu stim ce anume, ca sa ii recunoastem valoarea atunci cand apare. Si ne trezim ca a trecut pe langa noi, si l-am lasat sa ne scape, sau poate am luat in deradere importanta lui.

Nici macar nu stiu despre ce vreau sa scriu. Vreau doar sa insir simple cuvinte pe o pagina, in speranta ca timpul trece, si ca ceea ce acum e prea tarziu, va fi dat uitarii.. Timpule, am minte, nu tabla! Nu m cum sa sterg cu buretele... In speranta ca maine voi fi mai vioaie, voi adormi cu gandul la tine... "acel ceva care imi lipseste"... dar nu am idee unde te gasesti sau sub ce forma.. Poate esti doar in mintea mea, dar inca astept si sper,visand la tine. Nu te grabi. Nu ma sting pana nu ating fericirea primordiala. si timp am... Eu sunt timpul. S-ar putea sa trec, ca o furtuna, si sa dispar spre linia orizontului.....dar sa nu crezi ca nu ma voi intoarce. Sunt eu, ma vei intalni pe neasteptate intr-o gara pustie, strabatand linia ferata de-a lungu-i, razand fericita... cu parul desprins si ciufulit, cu mainile reci si inima despietrita de vreme. "Iti mai aduci aminte de mine? Doar ce-am trecut...."

Sentimene damnate.

Ce sunt sentimentele? Ce e iubirea? Nu e decat o disfunctie ca oricare alta. De iubit,poate oricine sa pretinda ca o face.Dar cine experimenteaza cu adevarat? Ce inseamna a iubi fara complexe, fara reprosuri,neconditionat?

Meditand zilele astea,am ajuns la concluzia ca oricat mi-as dori sa iubesc,nu o fac! Nu o fac pentru ca nu ma simt capabila, pentru ca mi-e frica, pentru ca nu gasesc sensul pentru care as face-o. De ce barbatii pretind ca iubesc,dar inseala? De ce femeile pretind ca iubesc, dar e doar necesitatea de afectiune? De ce tinerii spun "te iubesc" doar pentru a obtine ceva? Cat de denaturat e sensul acestei afirmatii. Nu iubesc. Iubesc,dar nu pe oricine. Imi iubesc familia si prietenii. Ma iubesc pe mine. Dar timpul trece si simt ca nu mai am nimic de oferit.

Prefer sa nu ma atasez de nimeni, ca sa nu fiu nevoita sa depasesc din nou acele interminabile momente de criza a Sinelui, in care nici Pamantul, nici intregul Univers nu ar putea patrunde sa-mi limpezeasca furtuna interioara. Asadar,un Eu imun,inzestrat cu puterea de a rezista tentatiei ia nastere treptat...

Fears.

"Sa nu ma tem. Frica ucide mintea. Frica este moartea marunta,purtatoarea desfiintarii totale. Voi infrunta frica. O voi lasa sa treaca peste mine, prin mine. Si,dupa ce va fi trecut, imi voi intoarce ochiul interior si voi privi in urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai fi nimic.

Voi ramane doar eu..."

Stoned..

Mi-e dor sa fiu eu...mi-e dor sa tresar de emotie. Sa ma las coplesita de frumusetea gesturilor marunte. Mi-e dor sa nu-mi fie teama sa simt. Desi simt...

Wondering..

Fericire exteriorizata prin pori ! ...Fiori, entuziasm la intensitate maxima, zambet interminabil. Ce pura nebunie!

Nu vreau sa stiu cum se va sfarsi. Ce conteaza e ca exista. Ce conteaza cu adevarat e ca ma simt vie, ca riscul a devenit dintr-o data "grozav", ca imi da curajul sa plonjez in necunoscut si forta de a rezista...

Se incheie seara aceasta cu finalizarea acestei postari. De maine, un nou "eu" se va naste. Increzator, curajos, hotarat sa dobandeasca imposibilul. Un nou program de atac, un nou mod de viata, un mod nou de a aborda lucrurile. De ce acum? Pentru ca am tot dreptul sa imi doresc asta!..Pentru ca daca nu merit,voi merita- ceea ce mi se intampla, ceea ce ma rastoarna cu susul in jos.

Pentru ca sunt muritor, si mai presus de orice, am sentimente pe care nu vreau sa le repudiez... E fericire!

Too many lies

Ce sunt?sau cine?....nu sunt nimic....Sunt cu siguranta acea persoana care ti-ar putea starni curiozitatea..Sunt acea persoana care,precum prietenii mei spun,"is falling in love quickly and easly"....but i'm the one who's falling out of love in the same easly way....

Acum, ca sa mai vorbesc despre mine, sunt bruneta pe care probabil ati vazut-o azi la cabinet, palida,racita bocna, cu fruntea incretita de durere, incercand sa mascheze starea deplorabila purtand un roz tipator:))...da, iubesc rozul!...cele mai frumoase cadouri sunt cele roz:))....

In afara de asta,sunt domnisoara care zambeste indiferent ce se ascunde in spate...Sunt cea care nu se da batuta!..Cea care stie incotro doreste sa se indrepte si nimic nu-i poate sta in cale..

Inca o dezamagire? si ce? Probabil pe parcursul blogului v-ati saturat voi de cate dezamagiri am avut....am devenit imuna,poate chiar amuzata de cum imi joaca feste nenorocita asta de viata.. Pe de alta parte,totul e atat de minunat!....Cui ii pasa de o inima ranita subtil?..Probabil o inima care daca va continua sa isi "bata" viata asa cum o face,meticulos, nu va ajunge decat sa fie atat de lipsita de entuziasm incat va trata totul superficial, incapabila sa dezvolte vreun sentiment frumos. Dar de ce ar fi asta un subiect interesant?

Si atunci? Sa tratez si eu cu lipsa de interes ceea ce se petrece?

End of Heaven

Muzica la maxim. Simt o sete disperata de a imi rataci gandurile printre versurile atat de realiste ale unor piese de mult abandonate intr-un folder..
Ravasire, instabilitate, inexplicabila teama. Am ceva ce nu mi-am imaginat ca voi primi vreodata, si sunt intr-o stare de imbatare a simturilor, extaz si in acelasi timp dependenta..
Nu pot sa renunt la ceea ce am, si totusi sunt obligata sa o fac. Cele mai frumoase clipe din viata mea se vor sfarsi,asa cum se sfarseste treptat lumina zilei odata cu apusul soarelui cel minunat. Soarele meu va apune curand, iar urmatoarea lumina este imprevizibila, poate chiar nedorita.
De ce as vrea sa se termine? Dar ce as putea face sa opresc asta? Destinul ne joaca "pe degete" intr-un mod inexplicabil, o piesa perfecta de teatru in care aceste papusi fragile nu au nicio putere..
Dansul marionetelor se incheie, intr-un final de data aceasta deloc fericit..
Raman insa cu cele mai grozave amintiri, dar cu un gol in suflet in acelasi timp...pentru ca dupa aceasta unica experienta,ma simt schimbata in totalitate.. si ma simt oarecum abandonata..
Imi va ramane adanc intiparit in minte si inima..

Ganduri in rima..

Sublima amagire..

Pierzandu-ma in timpuri de demult
In dulcea amintire
Nu socotesc decat ca sunt
Sublima amagire..

Nimic concret, nimic corect;
Doar vorbe aruncate
Si tot ce a ramas e-un gol in piept
Cuvinte sigilate...

Cuvinte irosite-n ceas tarziu
Ce invadeaz-a mea stabilitate
La viata nu mai pot sa-nviu
Un timp de calitate.

Raman doar glasuri stinse in ploaia de amiaza
Ce parca-mi zbiara sa nu plec
Sa nu renunt la ce-am crezut odata
Sa nu accept sa pierd...

Once upon a time..

Constat ca nu mai postez cum o faceam inainte, nu mai simt nevoia disperata de a-mi insira gandurile undeva ,nu ma mai elibereaza. Sau am incetat sa o fac deoarece m-am inchis in mine, simtindu-ma incapabila de a schimba ceva?
Dar e atat de gresit... Imi amintesc ce anume m-a motivat pe mine sa scriu si ce anume m-a inspirat...si cel ceva, mai bine zis cineva, a disparut din viata mea cu ceva timp in urma. Asta nu inseamna ca nu sunt la fel de puternica si de increzatoare, dar diferenta se simte cu siguranta.
Am luat-o de la zero. Zero activitati, zero prieteni, zero relatii, zero incredere in ceea ce se afla in jur...nu as putea spune ca e si zero curaj, intrucat mi-a trebuit mult curaj sa renunt la tot ce aveam, pentru ceva diferit. Dar e o noua etapa, in care cer mai mult de la mine si in care sunt constienta ca daca vreau, pot! Orice mi-as propune.
E-adevarat, imi lipsesc atat de multe!..Mi-e dor de serile cu vin rosu, de ciocolatelele delicioase cu menta, imi lipsesc discutiile interminabile, serile intre fete, meciurile de fotbal urmarite cu ardoare, petrecerile spontane, sustinerea, incurajarea.. Imi lipseste entuziasmul cu care priveam si traiam viata. Mi-e dor sa savurez fiecare minut si sa ma intorc cu pasi repezi spre casa ca sa nu intarzii prea mult..Ceva din mine a murit odata cu ele...
Si am ramas eu, dar nu cea hotarata si curajoasa, nu cea visatoare... Cumva, intensitatea lor a scazut odata cu diminuarea acestei fericiri stupide..

Things to do..

Imi propun sa fiu fericita peste masura. Vreau sa zambesc, sa radiez! Vreau sa-mi las parul desprins in bataia fina a vantului, sa-mi las buzele sa se usuce treptat din cauza adiereii, muscandu-le usor la fiecare traire intensa! Imi doresc o licaire profunda a ochilor, o incantare a simturilor, sangele sa-mi fiarba in vene cum nu a facut-o nicicand..
Vreau sa gust din aventura unei excursii la munte. Vreau un semineu arzand seara coplesitor, sa ma bucur de un pahar de vin rosu si de o baie fierbinte cu spuma, in lumina lumanarilor.
Vreau sa trezesc romantismul ascuns in mine, sa traiesc vara din plin!
Vreau sa dansez, sa ma plimb mult, sa dorm putin, sa imi pretuiesc mai mult familia si prietenii, sa fiu mai intelegatoare, mai atenta, mai dulce..
Sa am mai multa incredere in mine, sa fiu mai sincera, mai deschisa, sa spun mai des ceea ce gandesc; sa ma bucur pentru reusitele celor din jur, sa invat sa accept si sa apreciez ceea ce este fiecare persoana, sa inteleg valoarea reala a lucrurilor marunte.. Sa fiu mai optimista, mai calma, mai buna!

Feeling

Nici macar o floare
Sau un zambet macar..
Nici o raza de soare
Nu sterg gustul amar.

Nici o privire senina
Nu schimba nimic
Si in tacerea deplina
Nu simt...nimic sa zic.

Atatea intrebari
In minte-ntunecate
Apar,si-mi dau fiori..
Si nu pot fi uitate.

Prea multe amintiri
Ce au ramas inchise,
Din plin nelamuriri
Adanc ,adanc patrunse..

Peste-ntunericul deplin
Se-aseaza o sclipire
A noptii, pline de venin
Cuvinte de-amagire...

Timpul..

El este cel ce ne separa,
Al nostr'vindecator suprem
El este cel ce ne doboara
Iar de invins nici ca-l putem.

In fata lui suntem atat de mici
Si trece far' sa ne intrebe
Chiar dand uitarii tot ce zici
Deasupra-mi sta de veghe.

Se scurge cateodat'asa usor..
Si lasa goluri multe..
Si deseori imi face dor
De clipele trecute..

E lent de vrea-pentru ca poate
Si-o clipa-ti pare-o vesnicie
Si far sa simti-alunga toate
Ce par sa te deprime.

Iar tot ce poti e sa te bucuri
De amintiri ce ti le-ofera
Invata micile lui trucuri
Si-apoi,mereu prospera!

Complimente

Am gasit un pasaj dintr-o carte a lui Cartarescu care cred ca o sa placa fetelor si femeilor care arunca cate o privire pe blogul meu.

De ce iubim femeile
-pentru ca au sani rotunzi, cu gurguie care se ridica prin bluza cand le e frig, pentru ca au fundul mare si grasut, pentru ca au fete cu trasaturi dulci ca ale copiilor, pentru ca au buze pline, dinti decenti si limbi de care nu ti-e sila. Pentru ca nu miros a transpiratie sau a tutun prost, si nu asuda pe buza superioara. Pnetru ca le zambesc tuturor copiilor mici care trec pe langa ele. Pentru ca merg pe strada drepte,cu capul sus, cu umerii trasi inapoi si nu raspund privirii tale cand le fixezi ca un maniac. Pentru ca trec cu un curaj neasteptat peste toate servitutile anatomiei lor delicate. Pentru ca in pat sunt indraznete si inventive nu din perversitate, ci ca sa0ti arate ca te iubesc. Pentru ca fac toate treburile sacaitoare si marunte din casa fara sa se laude cu asta si fara sa ceara recunostinta. Pentru ca nu citesc reviste porno si nu navigheaza pe site'uri porno. Pentru ca poarta tot soiul de zdranganele pe care si le asorteaza la imbracaminte dupa reguli complicate si de neinteles. Pentru ca isi deseneaza si-si picteaza fetele cu atentia concentrata a unui artist inspirat[...]Pentru ca isi ojeaza unghiile de la picioare.Pentru ca joaca sah, whist sau ping-pong fara sa le intereseze cine castiga. Pentru ca sofeaza atent in masini lustruite ca niste bomboane, asteptand sa le admiri cand sunt oprite la stop si treci pe zebra prin fata lor. Pentru ca au un fel de a rezolva probleme care te scoate din minti. Pentru ca au un fel de a gandi care te scoate din minti, Pentru ca iti spun "te iubesc" exact atunci cand te iubesc mai putin, ca un fel de compensatie. Pentru ca nu se masturbeaza. [...] Pentru ca poarta un razboi total si inexplicabil contra gandacilor de bucatarie. Pentru ca pana si cea mai dura bussiness women poarta chiloti cu induiosatoare floricele si dantelute.[...]Pentru ca in filme nu fac dus niciodata inainte de a face dragoste,dar numai in filme. Pentru ca niciodata n-ajungi cu ele la un acord in privinta frumusetii altei femei sau a altui barbat.Pentru ca iau viata in serios, pentru ca par sa creada cu adevarat in realitate. [...] Pentru ca daca nu e supus unei hormonizari embrionul se dezvolta intotdeauna intr-o femeie. Pentru ca nus e gandesc cum sa i-o traga tipului dragut pe care-l vad in troleibuz. Pentru ca beau porcarii ca Martini Orange,Gin Tonic sau Vanilla Coke. Pentru ca nu-ti pun mana pe fund decat in reclame. [...]Pentru ca sunt blonde, brune, roscate, dulci, futese, calde, dragalase, pentru ca au de fiecare data orgasm. Pentru ca daca n-au orgasm, il mimeaza. Pentru ca momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineata, cand timp de o ora rontaiti biscuiti si puneti tara la cale. Pentru ca sunt femei, pentru ca nu sunt barbati, nici altceva. Pentru ca din ele am iesit si-n ele ne-ntoarcem, si mintea noastra se roteste ca o planeta greoaie, mereu si mereu numai in jurul lor.

Diferenta masurabila..

Dincolo de tot acest haos in care ne cufundam pe zi ce trece, dincolo de vestile proaste care nu intarzie sa apara, de figurile posomorate, triste, disperate, dincolo de tot, sunt eu... Mereu capabila sa zambesc, mereu cu un gand pozitiv, neincetat de vioaie si calma. Nu incerca sa iti explici de ce asa. E mult prea complicat, chiar si pentru mine, pentru ca nu stiu de unde vine aceasta stare, acest entuziasm, atata caldura si afectiune. Eu nu urasc. Pe nimeni si nimic. Cel mai mult am simtit pentru oamenii mizerabili mila si compasiune. Dar de cele mai multe ori, e doar indiferenta.

Am fost ranita, doborata, disperata peste limite. Am fost si eu trista, am fost in depresie, am fost ingrijorata, am fost geloasa, fondat sau nefondat...Dar am constatat ca nu se merita. Viata e atat de frumoasa, daca stii cum sa o traiesti! Din fiecare experienta avem atat de multe de invatat, de asemenea avem sansa de a descoperi puterea imensa pe care o detinem, trecand peste situatii indiferent de gravitatea lor. Nu vreau sa evidentiez decat atat: sunt oameni, suntem atat de minunati! Putem trece peste diverse motive si sa ne gasim linisea si confortul in ceva de care nimeni nu ne poate lipsi: respectul de sine, pacea sufleteasca. Intr-o lume in care cu totii isi pierd cumpatul, innebunesc, se lasa cuceriti de nervozitate si pesimism ,ce minunat ar fi sa se gaseasca persoane in ochii carora sa se citeasca bunatatea si rabdarea! Incurajarea, bunul simt, sensibilitatea...

The serious me.

Emotii.Stres.Nerabdare. Asa s-a desfasurat ultima perioada.. Prima aparitie in fata unui public, microfon, picioare tremurand, priviri atintite, vedere incetosata, stare de lesin. Si asta a fost partea mai usoara. Munca multa, entuziasm, speranta!
Descriere:M-am trezit dimineata, calma, plina de entuziasm, sigura pe mine. Am repetat ceea ce aveam de spus, am baut cafeaua si am pornit la drum. Ajung la destinatie: desi calma, imi schimb putin starea de spirit cand vad cum ceilalti sunt disperati de emotie. Incep sa ma gandesc si eu la cum voi duce la bun sfarsit aceasta incercare. Intru, imi tremura picioarele. Ma asez repede jos, ca sa nu observe careva, respir adanc si imi astept randul. Cu mult calm, clar, hotarat, expun ceea ce am pregatit si raspund la intrebari. Ies de acolo dupa ce multumesc comisiei si sunt putin bulversata. Am facut cateva greseli, insa nu stiam daca si cat voi fi depunctata. Pana la urma ma relaxez si ma bucur de rezultat. Pana seara, sarbatoresc "victoria".
Inca o experienta interesanta, prima de acest fel, care imi demonstreaza cat sunt de puternica, de capabila si de serioasa.

Cuvinte aruncate...

Nimic nu stiu..
Nu stiu sa scriu,
Sa spun ce simt-nu stiu!

As vrea sa pot-
S-adun pe loc
Cuvinte sa insir..

E dificil, si stiu prea bine
Chiar mult prea bine stiu:
Nu e usor sa scriu in rime
Ce vreau, ce sper sa fiu.

Nu e iubire, o! Caci e prea greu de spus
Sa fie dragoste cred ca n-ar fi de-ajuns..

E mult mai mult
Mai mult decat
Cuvinte spuse-n vant..

E o poveste
Si chiar mult peste...
Mai mult de-atat ea este.

E realitate!
Ce nedreptate
Sa nu pot scrie despre..

O fi un gand..
Un gand frumos
Ce umple inc-un rand,
Sucindu-mi mintile pe dos..
Si-o inima-ncalzind..

Beautiful...

Mi-e greu sa exprim in cuvinte ceea ce se petrece cu mine. Nu pentru ca nu stapanesc un vocabular vast ci pentru ca nu exista cuvinte pentru tot ceea ce simt. Nu stiu daca exista un nume pentru acest entuziasm prematur,sau pentru zambetul larg care mi-a etichetat chipul senin.
E o emotie puternica care imi inunda fiinta si ma lasa captiva unei stari de extaz, din care incerc sa ma eliberez zadarnic. E un proces complex, al carui denumire nu o gasesc,pentru ca eu consider insignifiant acest aspect... Ma intreb insa daca sunt singura care trece printr-o asemenea stare. Ma intreb daca sunt norocoasa sau nu pentru ceea ce mi se intampla. Un fior imi sageata sira spinarii, un suflu subtil imi gadila urechea dreapta, o tresarire placuta imi zguduie corpul "din temelii". Si toate acestea la un simplu gand.
Devin sensibila la miros, iar creierul imi trece intr-o stare de amortire suprema la recunoasterea unui anume parfum. Visez, retraiesc la intensitate maxima momentele speciale. Imi musc buza inferioara, ma bucur de atingerea gingasa a unei suvite care-mi rataceste pe obrazul rosu(de emotie poate). Vantul imi ravaseste parul si imi buburuzeaza pielea, iar eu traiesc acestea ca pe o clipa de rai. Pleoapele par sa mi se inchida automat, degetele mi se inclesteaza in palma, infingand unghiile in pielea atat de catifelata.. Respir din ce in ce mai greu, inima imi bate cu fiecare secunda mai puternic. Nu,nu e o afectiune de specific medical, ci mai degraba o intoxicatie a simturilor si a ratiunii. Si e placut, asemeni unui viciu inocent, ce ofera un maxim de multumire, implinire si aliniere cu intregul Univers. Este precum placerea inexplicabila de a sorbi dintr-un pahar de vin rosu ce simbolizeaza pasiunea nemuritoare....

I feel more like..Me

Totul devine mult prea perfect. M-am saturat de temerile mele idioate, care nu ma lasa sa-mi traiesc viata la intensitate maxima. M-am saturat de retinerile nejustificate, de nesiguranta si de barierele absurde. Am ales sa traiesc fiecare clipa ca si cum ar fi ultima, si asta ma schimba total. Plina de energie. Ambitioasa. Curajoasa. Hotarata. Plina de o fericire care erupe prin piele si se alatura energiei care a creat lumea. Perfect? Poate ca perfectul e plictisitor, deci e mai bine de atat!... Sunt naturala, increzatoare, prin asta deci, mai frumoasa ca oricand. Radiez si eman in jurul meu o lumina incomparabila, o stralucire divina!

New day today

Ma simt... amortita. Paralizata de vreme, confuza. Lipsita de chef. In acelasi timp, ma simt enervata la maxim! "Papusica de portelan, fara creier si cu piciorusele desfacute "inocent" in lumina lunii." ->asa gasesc potrivit sa o prezint pe persoana care m-a scos azi din sarite. Sunt o fire calma, va spun, dar ma tortureaza namolul cu care ii este improscat capul ala greu(de aici ideea de grea de cap), ma distruge psihologic limitarea asta de neconceput, felul nesimtit in care manjeste lumea asta cu numele sau. Sunt rautacioasa, azi, pentru ca vreau si pentru ca pot! Ptr ca m-am saturat sa tac, si totusi nu sunt indeajuns de motivata sa ii trantesc in fata aceste cuvinte. Cel putin aici ma descarc. E prea mult spus "esti un nimic" sau "un nimeni". E degeaba rostit apelativul "proasta" sau "limitata" ...nici macar un termen nu poate descrie felul in care esti de fapt. Si nu o sa caut prea multe jigniri. Ptr ca nu asta e scopul postarii. Nu poti dormi noaptea stiind ca cineva e fericit sau implinit. Te roade in interior sa stii ca cineva poate avea ceva ce tu nu esti demna sa primesti. In primul rand respectul. Dar oricum nu esti demna de nimic, deci ce folos?
Nu ai o viata proprie ptr ca nu stii sa iti formezi una, si nu esti capabila sa tii pe nimeni aproape pentru mult timp,. Pentru ca mirosi de la o posta a perfidie si a tradare, pentru ca nu e necesar sa deschizi gura, si lumea se convinge de mizerabilitatea cu care tratezi viata. Esti o insulta la adresa cuvintelor "feminitate" si "gingasie". Asadar, un esec total, ce traieste in depravare si in vulgaritate. Dar desigur, stiai asta deja, pentru ca nu sunt prima care iti vorbeste despre aceasta latura a ta, reala, dar descoperita tarziu.
Perfect! M-am mai relaxat... m-am mai descarcat. In mintea mea incep sa roiasca doar chestiile pozitive, si cu exceptia unui lucru minor care mi-a mai afectat starea de bine, le-am depasit pe celelalte. Vin de afara, cu parul plin de picuri veseli de ploaie care se preling pe pielea-mi fina si uda si ea la randul ei. Mi-am stors hainele de apa si m-am ingramadit in halatul meu de baie cu floricele. Sorbesc dintr-o ceasca de ceai si incerc sa ma consolez cu gandul ca toate se intampla cu un scop. Si ma calmez......

Different me!

Pe zi ce trece ma simt tot mai coplesita si mai plina de responsabilitati. Da, este ceva absolut normal sa ma maturizez si sa imi schimb punctele de vedere, dar totul pare ca se petrece mult prea rapid.
De exemplu, simt ca efectiv nu mai am timp pentru nimic, timp pentru mine.. timp pentru a fi. Abia ce reusesc si eu sa mai postez ceva, ca sa nu dau uitarii de tot acest mic confident caruia ii sunt atat de recunoscatoare, blogului meu,
E adevarat ca trecerea timpului isi pune amprenta peste fiecare din noi, insa ma simt brusc miscata de aceasta scurgere absurda a clipelor frumoase. Lumea e imbatata de bautura ametitoare a nepasarii si nimic nu mai conteaza cum ar trebui. Uneori mi-e dor sa fiu un copil, mi-e dor sa nu ma gandesc la nimic decat la cate teme mai am de facut pentru a iesi afara la jocul cu mingea, la Sotron sau jocul de carti. Cat de simplu parea totul, cat de mult timp liber aveam si cat de inocent tratam fiecare problema... Unde sunt zilele in care habar nu aveam ce inseamna responsabilitate? Se apropie cu pasi repezi examenele, o facultate, un loc de munca.. Incep in sfarsit sa inteleg cum ar trebui sa functioneze o relatie adevarata, sa stiu ce sa fac,si ce nu. Incep sa inteleg si sa tratez cu seriozitate ceea ce inseamna familie, scoala, distractie, bun simt, cinste si onoare. Incepe sa ma prinda din urma varsta de 18 ani, si desi credeam ca lucrurile nu se schimba atat de usor, in mintea mea roiesc alte intrebari decat inainte, imi pun probleme existentiale mai serioase si ma las cu dificultate coplesita de ceea ce se petrece in jurul meu.
Este,probabil, o varsta pe care o voi pretui mereu, pentru ca are atata farmec, atata frumusete si mister!
Merg pe strada, observ oamenii din jurul meu, unii negri de suparare, ingrijorati, speriati... ganditori, nesiguri, nemultumiti.. Pentru ca practic in asta ne transforma aceasta societate mizerabila, in care totul este incert, corupt si lipsit de noutate. Nici macar nu ma mai obosesc sa deschid televizorul. Tot ce vad: firme falimentate, salarii mizere, crime, sinucideri,. Asta e spalare de creiere! Incotro ni se indreapta atentia, oameni buni? In loc sa ne regasim forta de a lupta, sa gasim solutii pentru iesiri din impas, noi privim drama televizata? In loc sa ne dorim evolutie, noi ne amagim cu povesti banale din filmele romantice cu happy-end'uri interminabile? Unde va este mintea, prieteni? A amortit din cauza neuronilor iesiti la pensie de acum? Unde va este entuziasmul? Unde va este setea de victorie, de libertate, de noutate? De ce va lipseste curajul de a vocifera ceea ce va doriti? Ne lasam asadar cuprinsi de aceasta mediocritate, fara a avea niciun cuvant de spus? Trist... Atat de multe intrebari retorice..
Nici nu stiu de ce ma tot framanta aceste aspecte. Nu voi schimba eu lumea. Dar voi face diferenta, pentru ca intotdeauna imi place sa fiu exceptia de la regula, de la tiparul putred de'acum al oamenilor. Nu am de gand sa devin comoda, si nici sa ma multumesc cu putin. Daca altii nu vor, eu vreau! Si o sa fiu eu cea care se va descurca in aceasta societate aproape moarta.
Va salut!

This is just wrong!

N-au nici un rost regretele..Asta imi trece acum prin minte,de nenumarate ori,pana la exasperare.De ce sa ma plang?Pentru ca ma pripesc de fiecare data,pentru ca imi place sa grabesc lucrurile?Pentru ca mi-e teama de responsabilitati si lucruri serioase?O,nu e deloc motiv de ingrijorare.Omul invata din greseli...dar nimeni nu cunoaste o limita?Ca eu m-am saturat de greseli..Si cum perfectiunea nu sta in natura omului obisnuit,ma straduiesc sa traiesc printre cei aflati mai aproape de perfectiune.

Eu am avut tot ceea ce-si putea dori cineva vreodata,dar mi-am dorit mai mult decat cineva ar putea obtine....Si stiti cum e,cand generozitatea destinului e prea mare,apare mereu o fantana in care pot cadea toate visurile.Seara trecuta m-a surprins cu ochii impaianjeniti de lacrimi de dezamagire...dezamagita de ceva anume?sau de cineva?Poate doar de mine...

Mi se intampla des sa am stari in genul acesteia,in care as vrea sa imi ingrop capul in palme si sa nu mai vad nimic altceva...decat lacrimi.Dar trec peste ele,si in loc sa ma descarc,devin mai puternica,si infrunt orice stare.Am observat ca eu nu manifest furia,nici teama sau gelozia...decat prin a plange pana la eliberearea excesului de energie negativa din trup.Dupa ce acesta se scurge,redevin calma,amuzanta,asa cum ma stie toata lumea....

Of,e din nou acel sentiment care nu imi permite sa scriu...un fel de blocaj:))Asa ca renunt,ajunge pe azi:P

Life is a game,love is a game.

Tot ceea ce facem e sa jucam..Ne place competitia,ne place sa castigam sau sa pierdem,sa trisam cu pasiune sau timiditate,sa incalcam reguli,sa indeplinim anumite atributii pline sau lipsite de sens.Mie una imi place sa joc,si consider viata un joc.Daca la inceput am tratat-o cu romantism,cu sfintenie,acum realizez ca nu'i decat un meci ca oricare altul,in care cineva are de suferit,si cineva se va bucura din plin.

De cate ori am fost eu cea care s-a bucurat,nu stiu sa va spun,caci victoriile le putem cu usurinta da uitarii,de parca le-am strange intr-un sac vechi si le-am arunca in podul prafuit al memoriei noastre.Si avem grija sa nu iasa- Doamne fereste!- de acolo,decat in caz ca avem de acuzat pe cineva,ori de judecat.Iar despre esec,nu cred ca e nevoie sa vorbesc.Ne macina la fiecare pas gandul ca ceva nu e cum vrem noi,poate chiar unii ar fi capabili sa-si "vanda sufletul diavolului" numai ca sa isi atinga scopurile.Mimam interesul si entuziasmul,dragostea practic inexistenta,mimam fericirea.Partea proasta e ca habar nu avem ce inseamna fericire.Ne jucam atat de mult cu niste simple cuvinte..Ranim,frangem inimi,mintim,totul pentru a fi acolo unde consideram ca ne e locul-in varf.In varful cui,va intreb?Al rautatii?Al perfidiei?Al lipsei de bun simt,de onoare si cinste?Da,intr-acolo ne indreptam.

Cat de putini dintre noi acorda importanta lucrurilor cu adevarat frumoase..Cat de putini sunt cei care stiu sa pretuiasca ceea ce au,ceea ce exista in jur..Iubim ,ziceti?Cum?Prin ce?Cu ce inima impietrita,cu ce ganduri meschine,cu ce idei preconcepute?Asta e iubire?A-ti forma o parere despre o persoana si a iubi acea parere,a iubi lucrurile de suprafata,frumusetea care este trecatoare?Oamenii rar iubesc pe altii pentru ceea ce sunt,si mai degraba ii iubesc pentru ce-si imagineaza ca sunt.Iata de unde dezamagirea.Iata de unde tristetea.Ne-o facem cu mana noastra.Ne amagim,din dorinta de a avea,din dorinta de a excela pe plan sentimental,profesional sau social.Si toate acestea pentru..?Fericire?O,sensul degenerat al cuvantului nu mai reprezinta acea bucurie inexplicabila,nici acea privire senina,sau zambete curate,largi.L-am imbacsit noi,l-am sucit pe toate partile,am stors sucul dulce al ei si l-am varsat pe cenusa calda inca a maniei noastre stinse...

Is it right?

Ar trebui sa fiu acasa,relaxata,bine-dispusa.Doar zgomotele insuportabile ale vecinilor ma impiedica sa ma bucur de mini-vacanta pe care am primit-o.Simt masinaria aia de parca mi-ar gauri peretii creierului si ar incerca sa imi invadeze ordinea care a reusit intr-un final sa imi stapaneasca gandurile.

M-am gandit sa scriu.Pentru relaxare.Pentru eliberare."Am doar 18 ani!!",imi tzipa neuronii de cateva zile incoace,de parca s-ar petrece cine-stie-ce fenomen inexplicabil.Da,am facut intr-un final 18 ani si sunt in continuare un copil dulce si imatur(de fapt,copil inseamna imatur prin definitie).Imi place despre mine sa cred ca sunt indeajuns de matura,responsabila si plina de hotarare.De multe ori,chiar sunt,dar am acele momente,ca niste scapari de o clipa,in care varsta isi spune cuvantul.Ceea ce nu e chiar atat de rau,daca stau bine sa ma gandesc.

Sunt plina de viata!Sunt entuziasmata pana la limitele imposibilului.Fiecare persoana pe care o cunosc,ma fascineaza,ma atrage intr-un mod dubios si apoi ramane in aria de "not enough"..Sunt prea pretentioasa?Pretentioasa,poate.."prea",nu cred.Doar pentru ca stiu ce vreau de la viata si stiu ceea ce merit nu inseamna ca visez la cai verzi pe pereti.Probabil am mai scris asta si intr-o alta postare,sau doar se simte o aceeasi umbra peste mai multe postari,pentru ca asta ma scoate in ultimul timp din minti.Sunt eu prea nehotarata si pretentioasa peste masura?Sau pur si simplu sunt putine persoane care sa se ridice la nivelul cerintelor mele?

Natura si misterele ei.

Acasa din nou...racita bocna,cu o cana sub ochii mei,pe birou,plina cu medicamente dizolvate..si gandurile-mi atat de organizate..

Mi-au prins bine 2 zile la tara..M-am relaxat,m-am gandit..Totul se intampla cu un scop bine definit.Nimic nu e intamplator,si trebuie sa ne folosim de circumstantele in care ne aflam pentru a obtine mai mult de la propriile persoane.Vantul a batut puternic,mi-a imprastiat suvitele de par in toate directiile,descoperind pe fata mea un zambet...Ochii imi sclipeau altfel decat pana atunci,buzele imi erau atinse de un fir ratacit,si la aceasta atingere,s-a desprins un fior total neobisnuit.Am simtit picioarele cum se inmoaie,am simtit pielea buburuzandu-se usor,pas cu pas..Mi-am simtit gatul atat de sensibil,am strans pumnii,ingramadindu-mi puternic degetele in palma si am oftat..Ce sentiment placut!Nimic nu se compara cu natura atat de completa,atat de dumnezeieste conceputa si dezvoltata!

Si totusi...un simplu gand...ma infioara..Din cauza acestuia si noaptea mi se pare greoaie,glumele mi se par sarate si starea ia amploare..Nu imi place sa ma amagesc,desi sunt o fire visatoare..Prefer sa privesc lucrurile asa cum se prezinta ele cu adevarat.Sa le infrunt eventual.Trec efectiv peste starea asta necunoscuta si incep o serie de glume cu cei din jur.E ziua mamei mele,am toate motivele sa fiu fericita.Am o mama frumoasa,inteligenta,hotarata,plina de afectiune si demna de tot respectul..Asta chiar e un motiv de bucurie.Toata lumea se bucura din plin de petrecere,se danseaza,se canta,se glumeste..

Eu sunt in lumea mea.Ma intreb si eu care o fi aia,pentru ca desi fac toate aceste lucruri cu acesti oameni minunati,nu ma pot insa concentra...mintea imi zboara,nu spre undeva,nu spre cineva...ci pur si simplu calatoreste in neant.Incerc sa ma adun,dar zadarnic...Cred ca e o zi de meditatie pentru mine,si ma voi bucura de ea asa cum imi e data.Luand aceasta hotarare,am avut un timp grozav,timp pentru mine,cu mine...Din care am invatat foarte multe.

Va salut si sunt aici pentru oricine are nevoie de o imbratisare sau un cuvant incurajator.

What a word can't say..

Ma simt infundata pana la glezne in intunericul rutinei si al monotoniei..Tiparul comun pe care il urmez incepe sa imi afecteze serios perceptiile si sa imi dezradacineze cele mai nastrusnice ganduri.Ma lupt cu nepasarea si/sau starea de pesimism care se instaleaza fortat in lume,si imi pastrez buna dispozitie,zambetul curat,sincer,privirea plina de caldura si apreciere.Incer sa imi pastrez curajul si sa infrunt cele mai umbrite ganduri ale eului meu atat de confuz..

De fapt...incotro ma indrept?Ma bucur acum,ma bucur pentru ca am tot ce mi-as putea dori.Dar sunt tot mai nemultumita.Imi place sa incurajez oamenii sa iasa din mediocritate,sa indrazneasca sa-si doreasca mai mult..dar eu ma complac?O,si cat de greu este sa aplici aceste aspecte in viata ta!Vreau mai mult de la viata...dar lipsa acelui "ceva" ma va face sa renunt a-mi dori?Visurile sunt ceea ce nimeni nu-mi poate rapi,sunt,de fapt,cea mai buna reprezentare a mea.

Asa sunt,ma bucura lucrurile marunte,ma bucura un cuvant frumos,o imbratisare;ma cucereste sinceritatea,o strangere de mana la momentul potrivit,in care as putea avea atata nevoie..Ma bucura acele lucruri care nu costa bani,dar pana acum nimeni nu mi le-a putut oferi pe deplin.Suntem prea saraci in sentimente pure si inocente?Suntem prea "modificati" de societatea in care traim,asa incat sa nu putem fi mai atenti la aceste frumuseti atat de naturale,atat de simple dar pline de sens?

Eu ma declar un fan al imbratisarilor.In momentul in care cineva ma strange in brate cu afectiune,se scurge acea parte negativa,si o simt cum coboara pe sira spinarii,inspre picioare,cum se evapora spre calcaiele mele bine echilibrate.O strangere de mana trezeste in mine o stare de echilibru si incredere.O mangaiere in parul amortit de soare si vant imi face inima sa tresara de fericire!Acestea da bogatii pe care un om le poate oferi unui prieten drag!

Dar care sa imi fie acel prieten drag?Ca asta e ciudat,pare atat de simplu,si totusi nimeni nu se gaseste capabil sa raspunda unei prietenii cu aceste maruntisuri "insignifiante".

Sorry's not enough..

Scriu din inima,scriu ca sa nu urlu,ca sa nu plang,ca sa nu ma autodistrug!Scriu din disperare,din dragoste,din ura,din nerabdare,din neputinta de a face altceva.Scriu pentru ca alta cale nu gasesc.Pentru ca asa pot scoate la iveala gandurile-mi cele mai ascunse,cele mai negre sau inocente.Cate persoane nu au fost victime ale nesigurantei mele,ale nehotararii inexplicabile uneori?De cate ori nu am procedat gresit,de cate ori nu am ranit sentimentele unora sau altora,nu din egoism, ci din nestiinta,chiar din dorinta de a nu rani?Nu am nicio scuza,nici macar nu caut una..Sunt doar mai constienta ca niciodata.Nu le-as putea numi regrete,dar mi-ar placea sa am experienta de acum,ca sa pot proceda altfel in momentele respective.Prin aceasta postare,imi cer scuze tuturor celor care s-au simtit vreodata jigniti,manipulati,batjocoriti,raniti,confuzi..din cauza felului meu rebel de a fi.Stiu cateva persoane fata de care cu siguranta m-am purtat ca o nenorocita si stiu ca aveti toate motivele sa nu ma mai simpatizati cum o faceati candva.Desi nu pot repara asta,va multumesc,pentru ca datorita voua am constientizat ca trebuie sa fiu mai atenta la sentimentele oamenilor,ca trebuie sa am mai multa incredere in mine si in cei din jurul meu.Si sa nu fiu egoista!

Pentru asta va sunt vesnic recunoscatoare si sper din suflet sa ma pot revansa candva pentru toata atentia si dragostea cu care am fost binecuvantata!

Ce am de spus?Daca e sa fiu naturala,cum imi si place sa fiu,recunosc ca am reusit sa pun capat unei perioade putin inconfortabila a existentei mele.Am avut cateva zile de ratacire,momente in care nu realizam ce se intampla cu mine,lucruri la care am renuntat din prea multa comoditate..

Dar simt diferenta,si ma straduiesc din rasputeri sa fiu eu cea care invinge starea aceasta deplorabila.Simt ca renasc,ca aspir din nou la teluri inalte si ca merit sa ajung unde doresc.Saptamana asta,la fel ca cea trecuta,a fost plina de zambete.Zambete sincere,inocente,copilaresti.Puritate.Entuziasm.Epuizare.

Am reusit sa imi organizez timpul asa cum imi doream sa fie,ajung acasa super obosita,dar vesnic multumita si satisfacuta.E atat de minunat sa faci ceea ce iti place!Si sa stii ca ceea ce iti place tie va aduce un beneficiu si celor din jur!:X....

Ma gandesc sa ma retrag,pentru ca fiecare minutel scurs imi aminteste ca maine e o noua zi,la fel de plina si de frumoasa ca si cea care tocmai s-a scurs.Ma voi odihni...Va salut!

Degeaba pe acest Pamant!

Draga mea prietena,

Ma simt ciudat.Amuzata,dar totusi ofuscata.
Cat de trist trebuie sa fie sa nu ai o viata proprie si sa iti petreci timpul observand in detaliu vietile celorlalti,criticand ca un adevarat maestru al Nimicului,discutand cu oricine orice,fara a avea pic de respect pentru persoana ta atat de slab dezvoltata...
Nu vreau sa fiu dura,nu vreau sa fiu absurda,dar lipsa de originalitate in a promova anumite concepte vizavi de viata,ma irita,ma dezgusta si uneori chiar ma plictiseste.Ce este acest haos pe care incerci cu toata fiinta sa il provoci in jurul meu?E o dorinta arzatoare de a imi indrepta pasii spre realitatea ta lipsita de scrupule,mizerabila si mediocra?Nu te bucura prea devreme!Caci realitatea mea nu consta in exterior si in parerile celorlalti in ceea ce ma priveste,ci in ceea ce pot crea in interiorul meu,de ceea ce pot deveni prin incredere si rabdare.Unde iti e increderea de sine?Unde iti e personalitatea?Unde iti e dovada ca meriti sa respiri aerul nostru atat de pretios?
Eu...ma distrez observand incercarea ta necontenita de a distruge tot ceea ce se cladeste in jurul tau.Nu suporti cinstea si dreptatea.Nu suporti bunul simt si nici finetea.Te caracterizeaza desfraul,lasitatea,minciuna si perfidia.Da,asta esti tu,scumpa mea prietena de care decid sa ma descotorosesc acum ca am inteles adevaratul tau "farmec".
Cu asta m-ai servit si prin asta ti-ai demonstrat colegialitatea si dulcea-ti prietenie.Prin a imprastia venin,prin a musca cu forta din extremitatea indulgentei si a respectului.N-ai decat sa arunci cu vorbe.Simt ca imi pot lustrui pantofii cu ele!
Inchei aceasta marturisire prin a-ti spune "Renunt!".Renunt a mai parea asemenea tie.Renunt a-mi mai irosi timpul incercand sa te conving ca lumea nu e doar din Soare si Puf..Ramai cu bine



A ta "demisionata "prietena,Eu insami:))

Pe locuri,fiti gata,start!

S-a terminat cu iarna din suflete si se instaleaza caldura.Bunavointa oamenilor poate fi observata de la distanta,zambete mai multe si frunti descretite.Sa fie asociata caldura cu sentimentul de siguranta si de incredere in sine?Eu ma simt mai puternica de cand s-a incalzit afara.Nu e vorba de o putere mentala,ci de o imunitate mai ridicata,urmata de un curaj inexplicabil ce imi permite sa ma autodepasesc.
Calitatile celor din jur sunt recognoscibile acum mai mult decat inainte,intrucat oamenii renunta la mastile dure,aspre,inlocuindu-le cu inocenta,puritate si revenire la viata.
Asadar,nu lasati vietile voastre sa fie contagiate de modul altora de a vedea lumea,si indrazniti sa aveti propriile opinii,indrazniti sa visati,sa ingaduiti celorlalti sa viseze de asemenea si intariti-va curajul de a excela!Prin asta,nu suntem doar niste mecanisme functionabile ,dependente de o continua Confirmare,ci ne depasim conditia prin Auto-incurajare,prin Dorinta Arzatoare si Forta Realizatoare...

Simple stuffs..

De cateva zile ma simt ciudat.Ca si cum nu imi gasesc locul in lume.Ca si cum nu pot avea incedere in nimeni.Sunt pe cont propriu,si totul e ca si cum in jur,lumea se lupta si se intrece pentru "ceva" insignifiant..Nu reusesc sa inteleg fenomenul,dar stiu ca trebuie sa imi refac starea de bine si sa nu mai acuz in permanenta oboseala cumplita si lipsa de chef.

Zilele astea nebunie cu fetele!Un weekend grozav:amintiri,rasete,revederi miraculoase:)),noi planuri si idei trasnite!Astea suntem..Desi pana si fetele ma intreaba daca am patit ceva..e acelasi entuziasm,e acelasi zambet,doar ca e cumva tulburat de anumite stari bruste de seriozitate..Eu o voi numi maturizare,desi nu stiu daca e chiar asa.Maturizarea asta imi cam da bataie de cap,ptr ca ma face sa nu ma mai recunosc.Sunt si putin abatuta?Poate..E posibil sa fie din cauza lipsei de incredere in ceea ce e in jur,e posibil sa fie o mica nesiguranta..astea se rezolva cu timpul.

Am vrut doar sa expun "chestiunea zilei",sau a zilelor,ca a trecut ceva timp..

:XAcestea fiind spuse,va salut!

Tragedia veacurilor

Am rasfoit astazi o carte intitulata "Tragedia veacurilor".Trebuie sa recunosc ca nu mi-am putut intra foarte bine in rol,astfel incat sa inteleg despre ce se vorbeste.Titlul insa mi-a pus mintea la contributie..Intrebari...cea principala fiind"Care este,in opinia mea tragedia veacurilor?"
Raspunsul a venit la scurt timp..cea mai mare tragedie este faptul ca ni s-a ascuns si se continua a ni se ascunde adevarata putere pe care o avem fiecare dintre noi..Puterea inegalabila a mintii,modul in care ne putem creea propriile realitati,modul in care putem evada din realitatea impusa de ceilalti,modul in care putem controla lucrurile si felul in care se desfasoara eventimentele de zi cu zi...prin exercitiu.De ce se doreste aceasta dominare subtila?Pentru cei care duc manipularea pana la limitele imposibilului.Pentru un plus de castig,pentru supunere.Sa fim asadar simple marionete in mainile unor maestri papusari care ne vor purta intr-acolo unde ei doresc,jucandu-le propriul joc?Sau sa fim proprii nostri scenaristi,actori pe propria scena,construita pe ideile personale,pe incredere si curajul de a ne urma visele?Aleg sa joc dupa propriile reguli si sa trag cortina atunci cand eu doresc ca piesa sa se incheie.Pana atunci,vizionare placuta,si,de ce nu,curaj in a va juca cu maiestrie propriile piese de teatru!