Introspectie

Tarziu...Tarziu nu doar ca ora,ci si pentru regrete...tarziu pentru a repara ceva de mult stricat...

Noi, oamenii, suferim in tacere, asteptand toata viata un ceva, acel ceva care sa ne motiveze si sa ne schimbe felul de a fi. Asteptam, zile, luni, poate ani...Asteptam poate o viata intreaga, si nici macar nu stim ce anume, ca sa ii recunoastem valoarea atunci cand apare. Si ne trezim ca a trecut pe langa noi, si l-am lasat sa ne scape, sau poate am luat in deradere importanta lui.

Nici macar nu stiu despre ce vreau sa scriu. Vreau doar sa insir simple cuvinte pe o pagina, in speranta ca timpul trece, si ca ceea ce acum e prea tarziu, va fi dat uitarii.. Timpule, am minte, nu tabla! Nu m cum sa sterg cu buretele... In speranta ca maine voi fi mai vioaie, voi adormi cu gandul la tine... "acel ceva care imi lipseste"... dar nu am idee unde te gasesti sau sub ce forma.. Poate esti doar in mintea mea, dar inca astept si sper,visand la tine. Nu te grabi. Nu ma sting pana nu ating fericirea primordiala. si timp am... Eu sunt timpul. S-ar putea sa trec, ca o furtuna, si sa dispar spre linia orizontului.....dar sa nu crezi ca nu ma voi intoarce. Sunt eu, ma vei intalni pe neasteptate intr-o gara pustie, strabatand linia ferata de-a lungu-i, razand fericita... cu parul desprins si ciufulit, cu mainile reci si inima despietrita de vreme. "Iti mai aduci aminte de mine? Doar ce-am trecut...."