Stressed.

O dimineata plina de emotii...Nici macar cafeaua nu o pot bea linistita. Stiu ca sunt capabila, stiu ca nimic nu ma poate indeparta de ceea ce doresc sa obtin. Totusi am trista senzatie ca nu sunt pregatita suficient. E paranoia dinaintea satisfactiei, sau cel putin asa sper. Ma simt din nou ca in clasa a 8-a,cand aveam senzatia ca am invatat zadarnic,ca nu retin,ca am mintea goala,sau plina de oricare alte ganduri marunte,inghesuite ca intr-un autobuz dimineata.... Succes mie, succes voua!

Tarziu...Tarziu nu doar ca ora,ci si pentru regrete...tarziu pentru a repara ceva de mult stricat...

Noi, oamenii, suferim in tacere, asteptand toata viata un ceva, acel ceva care sa ne motiveze si sa ne schimbe felul de a fi. Asteptam, zile, luni, poate ani...Asteptam poate o viata intreaga, si nici macar nu stim ce anume, ca sa ii recunoastem valoarea atunci cand apare. Si ne trezim ca a trecut pe langa noi, si l-am lasat sa ne scape, sau poate am luat in deradere importanta lui.

Nici macar nu stiu despre ce vreau sa scriu. Vreau doar sa insir simple cuvinte pe o pagina, in speranta ca timpul trece, si ca ceea ce acum e prea tarziu, va fi dat uitarii.. Timpule, am minte, nu tabla! Nu m cum sa sterg cu buretele... In speranta ca maine voi fi mai vioaie, voi adormi cu gandul la tine... "acel ceva care imi lipseste"... dar nu am idee unde te gasesti sau sub ce forma.. Poate esti doar in mintea mea, dar inca astept si sper,visand la tine. Nu te grabi. Nu ma sting pana nu ating fericirea primordiala. si timp am... Eu sunt timpul. S-ar putea sa trec, ca o furtuna, si sa dispar spre linia orizontului.....dar sa nu crezi ca nu ma voi intoarce. Sunt eu, ma vei intalni pe neasteptate intr-o gara pustie, strabatand linia ferata de-a lungu-i, razand fericita... cu parul desprins si ciufulit, cu mainile reci si inima despietrita de vreme. "Iti mai aduci aminte de mine? Doar ce-am trecut...."

Sentimene damnate.

Ce sunt sentimentele? Ce e iubirea? Nu e decat o disfunctie ca oricare alta. De iubit,poate oricine sa pretinda ca o face.Dar cine experimenteaza cu adevarat? Ce inseamna a iubi fara complexe, fara reprosuri,neconditionat?

Meditand zilele astea,am ajuns la concluzia ca oricat mi-as dori sa iubesc,nu o fac! Nu o fac pentru ca nu ma simt capabila, pentru ca mi-e frica, pentru ca nu gasesc sensul pentru care as face-o. De ce barbatii pretind ca iubesc,dar inseala? De ce femeile pretind ca iubesc, dar e doar necesitatea de afectiune? De ce tinerii spun "te iubesc" doar pentru a obtine ceva? Cat de denaturat e sensul acestei afirmatii. Nu iubesc. Iubesc,dar nu pe oricine. Imi iubesc familia si prietenii. Ma iubesc pe mine. Dar timpul trece si simt ca nu mai am nimic de oferit.

Prefer sa nu ma atasez de nimeni, ca sa nu fiu nevoita sa depasesc din nou acele interminabile momente de criza a Sinelui, in care nici Pamantul, nici intregul Univers nu ar putea patrunde sa-mi limpezeasca furtuna interioara. Asadar,un Eu imun,inzestrat cu puterea de a rezista tentatiei ia nastere treptat...