Constat ca nu mai postez cum o faceam inainte, nu mai simt nevoia disperata de a-mi insira gandurile undeva ,nu ma mai elibereaza. Sau am incetat sa o fac deoarece m-am inchis in mine, simtindu-ma incapabila de a schimba ceva?
Dar e atat de gresit... Imi amintesc ce anume m-a motivat pe mine sa scriu si ce anume m-a inspirat...si cel ceva, mai bine zis cineva, a disparut din viata mea cu ceva timp in urma. Asta nu inseamna ca nu sunt la fel de puternica si de increzatoare, dar diferenta se simte cu siguranta.
Am luat-o de la zero. Zero activitati, zero prieteni, zero relatii, zero incredere in ceea ce se afla in jur...nu as putea spune ca e si zero curaj, intrucat mi-a trebuit mult curaj sa renunt la tot ce aveam, pentru ceva diferit. Dar e o noua etapa, in care cer mai mult de la mine si in care sunt constienta ca daca vreau, pot! Orice mi-as propune.
E-adevarat, imi lipsesc atat de multe!..Mi-e dor de serile cu vin rosu, de ciocolatelele delicioase cu menta, imi lipsesc discutiile interminabile, serile intre fete, meciurile de fotbal urmarite cu ardoare, petrecerile spontane, sustinerea, incurajarea.. Imi lipseste entuziasmul cu care priveam si traiam viata. Mi-e dor sa savurez fiecare minut si sa ma intorc cu pasi repezi spre casa ca sa nu intarzii prea mult..Ceva din mine a murit odata cu ele...
Si am ramas eu, dar nu cea hotarata si curajoasa, nu cea visatoare... Cumva, intensitatea lor a scazut odata cu diminuarea acestei fericiri stupide..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu