A trecut mai bine de o luna de cand ai plecat. Continui sa ma port de parca ai fi inca aici, langa mine, de parca fiecare zi fara tine e doar un vis urat. Si ma trezesc dimineata cu un singur gand: ca merita sa am rabdare, ca merita sa incerc. Imi servesc cafeaua gretos de dulce ca sa mai treaca din amarul absentei tale. Dau play la o piesa si imi aprind o tigara...Apoi o pun pe repeat:"Esti tot aici, dupa atatea furtuni, pari a fi singuru-adevar dup-atatea minciuni.." Si ma cufund in ganduri si amintiri. Golul din stomac se contureaza tot mai mult, ochii imi sunt injectati, gura mea, buzele, imi tremura pe tigara, trupul intreg mi se raceste brusc... Si cand simt ca starea a atins apogeul, ca nu mai suport, inchid piesa, ma ridic de pe canapea si imi propun sa imi incep activitatea zilnica fara sa imi mai mutilez sufletul cu durere.
Nici macar nu stiu cine esti. Prind din zbor franturi de povesti, informatii insuficiente, raspunsuri tardive, si incerc sa le unesc ca intr-un puzzle, poate voi intelege cateva aspecte. Dar apoi ma intreb cine sunt eu. Si chiar asa, eu cine sunt? Nu ma mai recunosc. Privesc in oglinda si ma intreb cine e fata cu ochii tristi, cu cearcane, cu zambetul inexpresiv si amprenta unui oftat continuu pe chipul ei palid. Cine-i persoana lipsita de vlaga, incruntata, care pare sa caute cu privirea raspunsuri intre cei patru pereti albi ai gandurilor ei? Nu ma recunosc. Asta pentru ca tu m-ai schimbat. Ce sens mai are sa ma intreb despre tine, cand eu ma ratacesc de mine in fiecare zi, incercand sa ma regasesc pana la lasarea serii, ca nu cumva sa ma intorc in patul meu o straina.
In fiecare zi ma gandesc sa te las in urma, sa las negura uitarii sa cada peste mine, apoi ma razgandesc, cerandu-mi rabdare...
Si tot asa fac pe parcursul intregii zile, lasand apoi ploaia de amintiri dinainte de culcare sa te aduca din nou pe piedestal, spunandu-mi sa mai astept.. Asa, trebuie sa ma iert in fiecare zi din nou si din nou, pentru ca inima mea a ales prost, iar mintea mea a ales nebuneste.
Oscilez in permanenta intre "let it flow" si "let it go", intre "let it be" si "move on" si nu reusesc sa fac cea mai inteleapta alegere. Poate ca meriti, iubitule, toata aceasta stare pe care o manifest. Poate ca esti intr-adevar atat de minunat//Dar ramane indoiala suprema ca ceea ce fac e pierdere de timp.
De ceva timp nici nu am mai vorbit. Consider ca nici nu are sens sa ma intreb de ce. Stiu doar ca nu-mi place asta, asa ca voi incerca sa-mi neg toate sentimentele si sa evit sa ma mai las afectata. Voi ocoli elegant neplacerile din drumul meu si voi pasi cu ochii inchisi spre alte lucruri importante. Ma distruge doar gandul ca m-ai mintit si ca m-ai jucat pe degete. Poate ca nu...dar daca?..
Te iubesc, dar voi incerca sa te uit. Te voi incuia in cutiuta de care spuneam si te voi ascunde in adancul inimiii mele si nu-ti voi permite sa mai iesi. Pe tine, si toate visele mele irosite, toate sentimentele mele iremediabile! De azi, vei fi o amintire. Imi voi continua viata ca si cum intre noi ar fi existat doar o intelegere muta de a profita din plin de cele mai superbe zile. Si atat. Iar de te vei intoarce si ma voi simti capabila sa dezgrop cutiuta cu numele tau, o voi face. In speranta ca o voi gasi si ca te vei intoarce inainte sa se cufunde tot mai adanc..
Te sarut din nou si sper sa nu interpretezi gresit sinceritatea cu care iti marturisesc ceea ce ma macina.
Scrisoarea nr. 5
Iubitul meu,
exact cum am presupus ca se va intampla, ai spulberat orice iluzie de a te fi dat iutarii inca de pe acum. Zadarnic ma lupt cu demonii ce ard in mine infierbantandu-ma de dor. Ma simt dominata de sentiment si simt ca nu mai suport. Reusesc totusi sa te las sa respiri. Presupun ca de fapt, asta ti-ai dorit inca de la inceput. Sa nu te simti nicidecum indatorat.
Savurez pe deplin cartea pe care am inceput-o*Fluturi), reusind sa vad lucrurile diferit datorita ei. Desi prezent in continuare in mintea si in inima mea, pastrandu-ti inca amprenta pe trupul meu insetat, va trebui totusi sa meriti atentia mea. Cand spuneam ca ti-am pasat tie mingea, la asta am incercat sa ma refer. Mi-era o teama de nedescris ca facebook-ul te va aduce din nou sub privirile mele si ca nu voi suporta fluturasii care-mi zumzaie bizar prin stomac. Sunt si eu surprinsa ca au inteles, dragii de ei, ca trebuie sa se lase manipulati. Asa ca nu-ti voi scrie, chiar de-mi doresc enorm sa stiu cum esti. E greu, iubitule, pentru ca nu mi-au placut niciodata jocurile astea de-a indiferenta. Ma lupt zilnic cu orgoliul meu intangibil, ca sa te pastrez in inima mea la fel de perfect si de adorabil cum erai cand ai patruns in ea. De nu ma vei ajuta si tu, mi-e teama ca se va stinge dragostea asta pe care o am, fara sa fi apucat sa iti servesc macar o doza din ea. De se va stinge, stiu sigur ca moarta va ramane, iar eu imi doresc prea mult sa nu mi se intample.
Am inceput sa cunosc oameni noi. Unii mi se par interesanti de la distanta, dar refuz inca sa dau uitarii tot ce am trait cu tine. A fost prea mult? Sau poate prea putin? A fost doza perfecta, motiv pentru care astept nerabdatoare sa-mi curga din nou prin vene drogul pasiunii implinite. Si nici macar nu mai pot fi impresionata. De fapt, nu imi doresc sa sarut alte buze, nu imi doresc sa-ti stearga cineva amprenta de pe trupul meu, sau sa o murdareasca. Ma mangai usor si inca iti simt mirosul, inca iti simt degetele plimbandu-se de-a lungul intregului meu corp, iti simt palmele strangandu-mi carnea si unchiile scriindu-ti numele pe spatele meu! Iti simt respiratia accentuata in ureche si tresar de fiecare data ca in cel mai teribil orgasm. Te aud strigandu-mi numele de parca eram singura ce te putea elibera si salva...Eram acolo, iubitule, dezbracata atat de haine, cat si de mastile pe care le-am purtat la randu-mi, ca sa acopar semnele neimplinirii. Unica, reala, cum poate doar tu ma vei fi cunoscut. Eram langa tine, mai vie ca niciodata, dorindu-mi si speand temeinic sa nu ma trezesc.
Ma hranesc cu amintirile, imi reimprospatez memoria in fiecare seara, ca nu cumva sa fi ratat vreun amanunt sau sa il fi uitat. Mereu ca prima si ultima data, ca si cum inaintea ta nu imi amintesc sa fi existat ceva, iar dupa tine, nu vreau sa mai existe...
Mi-e greu sa cred ca toate acestea constituie doar o pasiune trecatoare. Din acest motiv imi permit sa-ti spun ca te iubesc.
exact cum am presupus ca se va intampla, ai spulberat orice iluzie de a te fi dat iutarii inca de pe acum. Zadarnic ma lupt cu demonii ce ard in mine infierbantandu-ma de dor. Ma simt dominata de sentiment si simt ca nu mai suport. Reusesc totusi sa te las sa respiri. Presupun ca de fapt, asta ti-ai dorit inca de la inceput. Sa nu te simti nicidecum indatorat.
Savurez pe deplin cartea pe care am inceput-o*Fluturi), reusind sa vad lucrurile diferit datorita ei. Desi prezent in continuare in mintea si in inima mea, pastrandu-ti inca amprenta pe trupul meu insetat, va trebui totusi sa meriti atentia mea. Cand spuneam ca ti-am pasat tie mingea, la asta am incercat sa ma refer. Mi-era o teama de nedescris ca facebook-ul te va aduce din nou sub privirile mele si ca nu voi suporta fluturasii care-mi zumzaie bizar prin stomac. Sunt si eu surprinsa ca au inteles, dragii de ei, ca trebuie sa se lase manipulati. Asa ca nu-ti voi scrie, chiar de-mi doresc enorm sa stiu cum esti. E greu, iubitule, pentru ca nu mi-au placut niciodata jocurile astea de-a indiferenta. Ma lupt zilnic cu orgoliul meu intangibil, ca sa te pastrez in inima mea la fel de perfect si de adorabil cum erai cand ai patruns in ea. De nu ma vei ajuta si tu, mi-e teama ca se va stinge dragostea asta pe care o am, fara sa fi apucat sa iti servesc macar o doza din ea. De se va stinge, stiu sigur ca moarta va ramane, iar eu imi doresc prea mult sa nu mi se intample.
Am inceput sa cunosc oameni noi. Unii mi se par interesanti de la distanta, dar refuz inca sa dau uitarii tot ce am trait cu tine. A fost prea mult? Sau poate prea putin? A fost doza perfecta, motiv pentru care astept nerabdatoare sa-mi curga din nou prin vene drogul pasiunii implinite. Si nici macar nu mai pot fi impresionata. De fapt, nu imi doresc sa sarut alte buze, nu imi doresc sa-ti stearga cineva amprenta de pe trupul meu, sau sa o murdareasca. Ma mangai usor si inca iti simt mirosul, inca iti simt degetele plimbandu-se de-a lungul intregului meu corp, iti simt palmele strangandu-mi carnea si unchiile scriindu-ti numele pe spatele meu! Iti simt respiratia accentuata in ureche si tresar de fiecare data ca in cel mai teribil orgasm. Te aud strigandu-mi numele de parca eram singura ce te putea elibera si salva...Eram acolo, iubitule, dezbracata atat de haine, cat si de mastile pe care le-am purtat la randu-mi, ca sa acopar semnele neimplinirii. Unica, reala, cum poate doar tu ma vei fi cunoscut. Eram langa tine, mai vie ca niciodata, dorindu-mi si speand temeinic sa nu ma trezesc.
Ma hranesc cu amintirile, imi reimprospatez memoria in fiecare seara, ca nu cumva sa fi ratat vreun amanunt sau sa il fi uitat. Mereu ca prima si ultima data, ca si cum inaintea ta nu imi amintesc sa fi existat ceva, iar dupa tine, nu vreau sa mai existe...
Mi-e greu sa cred ca toate acestea constituie doar o pasiune trecatoare. Din acest motiv imi permit sa-ti spun ca te iubesc.
Scrisoarea nr. 4
Incep prin a-ti spune ca apelul tau m-a binedispus. Recunosc ca vazand mesajul de la tine pe facebook, am inceput sa tremur cu telefonul in mana. Dar am reusit sa ma stapanesc.
Nu vreau sa cred ca atunci cand incerc din rasputeri sa mi te scot din minte, apari din nou in viata mea si ma tulburi complet. Acum....nu mai stiu ce sa cred. Mi-e greu sa imi dau seama daca am vreun loc in viata ta sau pur si simplu ai vrut sa mai demonstrezi ceva. Cred ca ar fi fost minunat sa fii deschis cu mine si sa iti permiti luxul de a-mi povesti. Mi-ar fi fost mult mai usor sa accept lucrurile. Acum sunt sigura doar de faptul ca nimic nu e concret in ceea ce ne priveste. Probabil impactul nu a fost indeajuns de puternic incat sa te marcheze si sa te faca sa-mi acorzi mai mult din timpul tau. Iar eu sunt dispusa sa traiesc cu asta. Sentimentele nu mi le pot schimba, la fel cum nu pot diminua dorul criminal de a fi din nou in bratele tale. Dar aleg, cel putin, sa fiu rationala si sa am rabdarea necesara sa las situatia sa se concretizeze de la sine. Voi incepe sa citesc o noua carte, ma voi cufunda in ea pentru inca doua-trei zile si te voi lasa pe tine sa iei atitudine.
Daca o vei face, sunt dispusa sa te sustin neconditionat, exact cum am garantat cand inca te puteam privi in ochi. De vei decide sa nu o faci, sunt pregatita. Nu vreau decat sinceritate, pentru ca m-am saturat de jocuri ieftine si deduceri prostesti.
AApelul tau m-a relaxat pe deplin. Ma bucur ca pot face fata emotiilor, si mai ales, stiu ca voi dormi linistita dupa ce te-am asigurat ca iti respect intimitatea si secretele. Ultima ta grija ar trebui sa fie asta. Ai suficiente lucruri de pus la punct in viata ta ca sa te consumi gandind ca as fi capabila de asemenea porcarii.
Iubitule...Mi-as fi dorit sa iti pot spune cat de mult imi lipsesti. Sa-ti pot spune ca te sarut si ca te iubesc cum nu am stiut sa o fac pana acum niciodata. Dar....sunt lasa. Mi-e teama, mult prea teama ca totul a fost doar in capul meu. De voi fi mai rece, va fi pentru ca trebuie numaidecat sa construiesc un zid de siguranta in jurul meu. Cine are nevoie de o inima, cand inimile pot fi ranite atat de usor? Asta nu inseamna ca nu vreau sa te astept...
Vreau sa fii sigur ca inca nu mi-am schimbat parerea despre tine. Poate ca sunt naiva, sau poate pentru ca e meritul tau. Dar vreau in continuare sa cred despre tine ca esti un barbat capabil, care stie bine ce face si de ce face si ca nu voi fi niciodata o piedica pentru tine.
Visez din nou la clipele cand te aveam in brate, iar faptul ca iti scriu, ma aduce mai aproape de tine. Toate lucrurile pe care mi-as dori sa ti le spun, le vei gasi mai tarziu insirate pe aceste coli de hartie. E posibil sa ti se para patetic ca am facut asta. Poate o sa te amuze teribil. Dar asta e modul prin care eu pot merge mai departe. Si incep sa ma gandesc daca scrisorile astea vor ajunge vreodata in mainile tale. Poate ma voi razgandi. Poate le voi pastra pentru mine, ca sa imi amintesc intotdeauna cat de mult te-am dorit in viata mea. Oricum ar fi, eu voi continua sa iti scriu, pentru ca vreau, pentru ca pot! Pentru ca nici macar tu nu ma poti opri. Sper totusi ca intr-o zi sa aiba un sens pentru tine toate aceste cuvinte. Sa constientizezi ca esti apreciat pentru ceea ce esti, ca esti respectat si sustinut de la distanta, fara nici o pretentie.
Voi incheia aici in seara asta, deoarece sunt nerabdatoare sa ma apuc si eu de citit. Paradoxul iubirii.
Te sarut si sunt in continuare doar a ta!
Nu vreau sa cred ca atunci cand incerc din rasputeri sa mi te scot din minte, apari din nou in viata mea si ma tulburi complet. Acum....nu mai stiu ce sa cred. Mi-e greu sa imi dau seama daca am vreun loc in viata ta sau pur si simplu ai vrut sa mai demonstrezi ceva. Cred ca ar fi fost minunat sa fii deschis cu mine si sa iti permiti luxul de a-mi povesti. Mi-ar fi fost mult mai usor sa accept lucrurile. Acum sunt sigura doar de faptul ca nimic nu e concret in ceea ce ne priveste. Probabil impactul nu a fost indeajuns de puternic incat sa te marcheze si sa te faca sa-mi acorzi mai mult din timpul tau. Iar eu sunt dispusa sa traiesc cu asta. Sentimentele nu mi le pot schimba, la fel cum nu pot diminua dorul criminal de a fi din nou in bratele tale. Dar aleg, cel putin, sa fiu rationala si sa am rabdarea necesara sa las situatia sa se concretizeze de la sine. Voi incepe sa citesc o noua carte, ma voi cufunda in ea pentru inca doua-trei zile si te voi lasa pe tine sa iei atitudine.
Daca o vei face, sunt dispusa sa te sustin neconditionat, exact cum am garantat cand inca te puteam privi in ochi. De vei decide sa nu o faci, sunt pregatita. Nu vreau decat sinceritate, pentru ca m-am saturat de jocuri ieftine si deduceri prostesti.
AApelul tau m-a relaxat pe deplin. Ma bucur ca pot face fata emotiilor, si mai ales, stiu ca voi dormi linistita dupa ce te-am asigurat ca iti respect intimitatea si secretele. Ultima ta grija ar trebui sa fie asta. Ai suficiente lucruri de pus la punct in viata ta ca sa te consumi gandind ca as fi capabila de asemenea porcarii.
Iubitule...Mi-as fi dorit sa iti pot spune cat de mult imi lipsesti. Sa-ti pot spune ca te sarut si ca te iubesc cum nu am stiut sa o fac pana acum niciodata. Dar....sunt lasa. Mi-e teama, mult prea teama ca totul a fost doar in capul meu. De voi fi mai rece, va fi pentru ca trebuie numaidecat sa construiesc un zid de siguranta in jurul meu. Cine are nevoie de o inima, cand inimile pot fi ranite atat de usor? Asta nu inseamna ca nu vreau sa te astept...
Vreau sa fii sigur ca inca nu mi-am schimbat parerea despre tine. Poate ca sunt naiva, sau poate pentru ca e meritul tau. Dar vreau in continuare sa cred despre tine ca esti un barbat capabil, care stie bine ce face si de ce face si ca nu voi fi niciodata o piedica pentru tine.
Visez din nou la clipele cand te aveam in brate, iar faptul ca iti scriu, ma aduce mai aproape de tine. Toate lucrurile pe care mi-as dori sa ti le spun, le vei gasi mai tarziu insirate pe aceste coli de hartie. E posibil sa ti se para patetic ca am facut asta. Poate o sa te amuze teribil. Dar asta e modul prin care eu pot merge mai departe. Si incep sa ma gandesc daca scrisorile astea vor ajunge vreodata in mainile tale. Poate ma voi razgandi. Poate le voi pastra pentru mine, ca sa imi amintesc intotdeauna cat de mult te-am dorit in viata mea. Oricum ar fi, eu voi continua sa iti scriu, pentru ca vreau, pentru ca pot! Pentru ca nici macar tu nu ma poti opri. Sper totusi ca intr-o zi sa aiba un sens pentru tine toate aceste cuvinte. Sa constientizezi ca esti apreciat pentru ceea ce esti, ca esti respectat si sustinut de la distanta, fara nici o pretentie.
Voi incheia aici in seara asta, deoarece sunt nerabdatoare sa ma apuc si eu de citit. Paradoxul iubirii.
Te sarut si sunt in continuare doar a ta!
Intro tardiv.
La inceput am refuzat sa te cunosc. Mi-era teama sa nu ranesc pe cineva, si, putin egoista, mi-era teama sa nu ma ranesc pe mine. Privirile tale ma electrizau, ma dezbracau treptat, ca in cel mai visat preludiu. Cu toata siguranta cu care am fost inzestrata, ma simteam jenata sa stau goala in fata ta, desi hainele inca nu-mi cazusera pe jos. Te priveam uimita de cat de superb poti fi. Ochii tai erau oceanul in care as fi vrut sa ma scald ca sa ma racoresc in fiecare zi, buzele tale absolut fascinante parca ma strigau sa te sarut. Muream de dorinta sa o fac....dar niciodata n-am avut curajul, decat in mintea mea, zi de zi, pana ma epuizam complet. Am repugnat aceste sentimente la nesfarsit. Era ca o condamnare continua la nefericire, pe care mi-o impuneam ca sa nu imi incalc principiile.
Intr-o seara, m-ai tras spre tine cu forta si m-ai sarutat. Abia dupa ce m-am daruit tie cu toata fiinta mi-am dat seama ca nebunia era doar rodul mintii mele coplesite de dorinta. Desi vinovata, am continuat sa fac dragoste cu tine in fiecare seara. Pana cand amf acut-o cu adevarat!
Cunosteam fiecare centimetru al trupului tau, pentru ca l-am sarutat necontenit in mintea mea nopti de-a randul. Ceea ce era nou, era realitatea bizara care ne-a adus impreuna. Cred ca era inevitabil totusi. M-am daruit tie ca si cum ai fi fost singurul barbat de pe pamant. Ca si cum ar fi fost prima si ultima data cand puteam fi in bratele tale. Nu ma mai saturam sa te privesc. Si acum o fac, cand imi imaginez ca esti langa mine si ca nu vei pleca nicaieri, niciodata. M-am indragostit de tine o data, in mintea mea, si incercam sa te alung de acolo cu orice pret, ca sa ma protejez. Si m-am indragostit din nou, in realitate, dar m-am saturat sa fug la infinit.
Nu vreau decat sa fii prezent, sa ma privesti in ochi in timp ce imi strigi numele, contopindu-l cu strigatul meu la nivel de Univers, sa ma faci cea mai fericita femeie. Mi-a luat prea mult sa inteleg.
Si acum, cand tu nu esti, eu fac dragoste cu tine in mintea mea si te astept...
Intr-o seara, m-ai tras spre tine cu forta si m-ai sarutat. Abia dupa ce m-am daruit tie cu toata fiinta mi-am dat seama ca nebunia era doar rodul mintii mele coplesite de dorinta. Desi vinovata, am continuat sa fac dragoste cu tine in fiecare seara. Pana cand amf acut-o cu adevarat!
Cunosteam fiecare centimetru al trupului tau, pentru ca l-am sarutat necontenit in mintea mea nopti de-a randul. Ceea ce era nou, era realitatea bizara care ne-a adus impreuna. Cred ca era inevitabil totusi. M-am daruit tie ca si cum ai fi fost singurul barbat de pe pamant. Ca si cum ar fi fost prima si ultima data cand puteam fi in bratele tale. Nu ma mai saturam sa te privesc. Si acum o fac, cand imi imaginez ca esti langa mine si ca nu vei pleca nicaieri, niciodata. M-am indragostit de tine o data, in mintea mea, si incercam sa te alung de acolo cu orice pret, ca sa ma protejez. Si m-am indragostit din nou, in realitate, dar m-am saturat sa fug la infinit.
Nu vreau decat sa fii prezent, sa ma privesti in ochi in timp ce imi strigi numele, contopindu-l cu strigatul meu la nivel de Univers, sa ma faci cea mai fericita femeie. Mi-a luat prea mult sa inteleg.
Si acum, cand tu nu esti, eu fac dragoste cu tine in mintea mea si te astept...
Scrisoarea nr. 3
Scumpul meu, imi bantui mintea permanent. Dar exceptand golul
imens pe care il am in suflet si durerea care nu-mi da pace, mi-am
amintit cu drag de toate ipostazele in care te-am cunoscut. Mi-am dat
seama ca ar trebui doar sa iti multumesc pentru momentele glorioase si
sa nu ma mai intreb continuu de ce. Prea multe intrebari nu ma vor face
sa trec mai usor peste linistea asta care s-a instalat intre noi, ci din
contra, imi vor aprofunda gustul amar.
Am vrut sa nu mai stii nici tu nimic de mine. Dar e al dracului de greu! Aseara am comis o mica eroare de rationament si ti-am trimis un mesaj. Cartea pe care mi-am cumparat-o s-a dovedit a fi extrem de erotica, asa ca m-am trezit identificandu-ma cu trairile protagonistei. Fapt care m-a tulburat. Mi-am dat seama imediat ce atractie incontrolabila a fost intre noi, fiorii si caldura cu care ma luptam de fiecare data cand te priveam sau te aveam in preajma... Recunosc ca am incercat din rasputeri sa ma opun, sa nu fi sot atat de usor de sedus, dar a fost suficient un gest al tau sa stiu ca voi ceda indubitabil acestui farmec. Mi-am dorit cu toata fiinta sa traiesc, sa experimentez aceste lucruri, astfel incat acum nu pot decat sa ma bucur ca s-a intamplat. Fara sa mai astept.
Probabil daca mi-ai fi raspuns la mesajul de aseara nu as fi regretat amarnic de dimineata ca am avut aceasta scapare. Chiar imi simteam trupul febril, tremurand, dorinta aprinsa dintr-o data, retraind fiecare clipa cu tine pe parcursul lecturii mele nocturne. Am terminat cartea astazi, ceea ce ma face sa ma intreb cu ce imi voi ocupa si amorti timpul liber ca sa mi te scot din minte. Imi face mult rau sa ma gandesc ca s-ar putea sa nu valorez nimic in ochii tai acum, ca pasiunea nebuna s-a stins si ca nu ma vei considera decat una in plus intr-o lunda lista de cuceriri. Dar chiar si asa sa fie, pentru mine a fost unic, enervant de minunat si inexplicabil de pasional. Asa ca am ales sa traiesc cu asta. Astazi, iubitule, am hotarat sa te inchid intr-un sertarel in sufletul meu, de unde sa nu te scot niciodata, nici chiar de te vei intoarce.
Oscilez intre a te privi cu raceala sau a te saruta nebuneste cand te voi revedea. Oricare dintre acestea va fi, te vei convinge tu singur, inainte sau dupa ce vei fi citit randurile mele. Dar in ciuda a ceea ce voi alege sa fac, sa stii sigur ca locul din inima mea nu ti-l va lua nimeni vreodata. Poate voi fi timida, tacuta, ironica, cum am mai fost, sau taioasa. Poate imi voi prinde bratele in jurul gatului tau si voi uita de tot ce am simtit in speranta sa mai fii al meu macar o data... Sau poate voi astepta nerabdatoare un semn, un gest cat de mic inainte de a avea vreo reactie. Cert este ca voi tremura de emotie, ca voi fi in continuare infierbantata de dorinta si ca ma voi bucura de orice imagine a ta, inabordabila sau adorabila fie ea, lasandu-mi inima sa zambeasca.
Cred ca ti-am scris suficient pentru azi. Intampin dificultati in a-mi pastra coerenta in scris, cand tot ce am in minte acum sunt flash-back-uri cu trupul tau gol asezat peste mine, privirile tale ucigatoare, de parca ai fi fost un animal infometat ce ai ravnit la prada.. timp indelungat. La fel ca aseara sau in oricare alta seara, as da orice sa te am aici! Dar nu esti...si am inceput sa accept absenta ta.
Daca voi face sau nu parte din viata ta conteaza mai putin acum, cand am inteles ca probabil presiunile mele te-au distantat...Imi pare rau! Am hotarat totusi sa nu ma mai ingrijorez pentru maine...
Asa ca te sarut si te imbratisez cu dragoste! Iar de ma vei suna sau nu.....
Am vrut sa nu mai stii nici tu nimic de mine. Dar e al dracului de greu! Aseara am comis o mica eroare de rationament si ti-am trimis un mesaj. Cartea pe care mi-am cumparat-o s-a dovedit a fi extrem de erotica, asa ca m-am trezit identificandu-ma cu trairile protagonistei. Fapt care m-a tulburat. Mi-am dat seama imediat ce atractie incontrolabila a fost intre noi, fiorii si caldura cu care ma luptam de fiecare data cand te priveam sau te aveam in preajma... Recunosc ca am incercat din rasputeri sa ma opun, sa nu fi sot atat de usor de sedus, dar a fost suficient un gest al tau sa stiu ca voi ceda indubitabil acestui farmec. Mi-am dorit cu toata fiinta sa traiesc, sa experimentez aceste lucruri, astfel incat acum nu pot decat sa ma bucur ca s-a intamplat. Fara sa mai astept.
Probabil daca mi-ai fi raspuns la mesajul de aseara nu as fi regretat amarnic de dimineata ca am avut aceasta scapare. Chiar imi simteam trupul febril, tremurand, dorinta aprinsa dintr-o data, retraind fiecare clipa cu tine pe parcursul lecturii mele nocturne. Am terminat cartea astazi, ceea ce ma face sa ma intreb cu ce imi voi ocupa si amorti timpul liber ca sa mi te scot din minte. Imi face mult rau sa ma gandesc ca s-ar putea sa nu valorez nimic in ochii tai acum, ca pasiunea nebuna s-a stins si ca nu ma vei considera decat una in plus intr-o lunda lista de cuceriri. Dar chiar si asa sa fie, pentru mine a fost unic, enervant de minunat si inexplicabil de pasional. Asa ca am ales sa traiesc cu asta. Astazi, iubitule, am hotarat sa te inchid intr-un sertarel in sufletul meu, de unde sa nu te scot niciodata, nici chiar de te vei intoarce.
Oscilez intre a te privi cu raceala sau a te saruta nebuneste cand te voi revedea. Oricare dintre acestea va fi, te vei convinge tu singur, inainte sau dupa ce vei fi citit randurile mele. Dar in ciuda a ceea ce voi alege sa fac, sa stii sigur ca locul din inima mea nu ti-l va lua nimeni vreodata. Poate voi fi timida, tacuta, ironica, cum am mai fost, sau taioasa. Poate imi voi prinde bratele in jurul gatului tau si voi uita de tot ce am simtit in speranta sa mai fii al meu macar o data... Sau poate voi astepta nerabdatoare un semn, un gest cat de mic inainte de a avea vreo reactie. Cert este ca voi tremura de emotie, ca voi fi in continuare infierbantata de dorinta si ca ma voi bucura de orice imagine a ta, inabordabila sau adorabila fie ea, lasandu-mi inima sa zambeasca.
Cred ca ti-am scris suficient pentru azi. Intampin dificultati in a-mi pastra coerenta in scris, cand tot ce am in minte acum sunt flash-back-uri cu trupul tau gol asezat peste mine, privirile tale ucigatoare, de parca ai fi fost un animal infometat ce ai ravnit la prada.. timp indelungat. La fel ca aseara sau in oricare alta seara, as da orice sa te am aici! Dar nu esti...si am inceput sa accept absenta ta.
Daca voi face sau nu parte din viata ta conteaza mai putin acum, cand am inteles ca probabil presiunile mele te-au distantat...Imi pare rau! Am hotarat totusi sa nu ma mai ingrijorez pentru maine...
Asa ca te sarut si te imbratisez cu dragoste! Iar de ma vei suna sau nu.....
Scrisoarea nr. 2
A mai trecut o zi fara tine...fara sa stiu daca esti bine, daca esti fericit sau daca iti mai amintesti de mine..Abia am ajuns acasa si eram nerabdatoare sa iti scriu, asa cum mi-am propus.
Am avut o zi lunga si obositoare. Dar cel mai tare ma depaseste asteptarea asta necrutatoare. Si ma epuizeaza gandul la tine. Mi-am inceput dimineata amortita de lacrimi. La fel ca la inceput, mintea mea refuza sa accepte ceea ce simt. M-am indragostit nebuneste de un barbat atat de minunat, dar inchis ermetic intr-o carapace impenetrabila si care nu are sau nu isi doreste sa aiba timpul necesar sa traiasca o pasiune nepamanteasca. Oh, cat de fericita as fi sa pot impartasi cu tine toate lucrurile care mi se intampla! Cat de mult mi-as dori sa te sarut de noapte buna, sa te incurajez in tot ce iti propui, sa imi incep diminetile sorbind din cafeaua fierbinte in timp ca ma relaxez in bratele tale...
Nu stiu..Nici macar nu mai stiu ce sa cred. Zvonul ca ai fi deja intr-o relatie ma face si mai mult sa cred ca am fost doar o fantezie indeplinita, care nu poate decat sa iti aduca satisfactia succesului deplin. Dar exista ceva in mine care ma impiedica sa cred asta. Un glas mai puternic decat ratiunea mea imi striga raspicat ca ai trait momentele astea la fel de intens ca mine. Aveai dreptate spunand ca asa innebunesc oamenii. Din iubire. Din incertitudine. As vrea macar sa pastrez speranta, cum impreuna ne-am propus. Ti-am spus ca aleg sa te astept. Desi e cu fiecare zi mai dificil, si nici nu stiu macar pe cine astept..nu il consider un timp irosit. Speranta mea nu a murit inca. Si stiu ca va muri doar in ziua in care imi vei spune scurt ca nu ai simtit nimic pentru mine, ca fiecare cuvant al tau a fost o minciuna ordinara pe care am ales sa o cred. Din naivitate, din curiozitate, din dorinta de a avea mai mult din tine, m-am agatat de "declaratiile" tale pe care le voi pastra vii.
Azi a fost mai greu decat pana acum. Totul mi-a amintit de tine. De la scaunul pe care m-am asezat sa imi beau cafeaua, pana la versurile tuturor pieselor pe care le-am ascultat. Tigara dupa tigara, am fumat lasand norii de fum sa imi incetoseze privirea, cufundandu-ma in amintiri. Cat de scurt si de minunat a fost totul! Pura nebunie! Ma imaginez si acum pierduta in bratele tale, visand, sarutandu-ti fruntea si ochii incredibili, fascinata de zambetul tau. Dar oftatul? Oftatul tau des si indelung, care imi ridica multiple intrebari...Oare regreta sa fie aici? Oare doar eu tremur in halul asta? Oare se va termina totul dupa aceasta seara? Oare e dezamagit? Oare voi fi candva din nou in bratele lui? Oare la ce se gandeste?..-Raspunsuri nu am primit, cum nu am primit la nici o alta intrebare pana acum. N-am putut decat sa imi doresc.
Am constientizat ca aceste ganduri imi fac rau. Ca in asteptarea unui semn de la tine as putea innebuni. Asa ca am cautat solutii. Ieri dimineata m-am hotarat sa rup orice legatura. Doar primele doua zile au trecut. Poate vei fi curios sa nu ma mai gasesti? Sau poate m-ai uitat, si nici nu imi observi absenta. Am cautat la sectiunea si m-am indreptat cu pasi repezi spre Carturesti sa imi cumpar o carte. Mi-am spus ca ma voi implica in poveste si voi uita sa ma gandesc la tine. Am citit continuu, am devorat fiecare pagina sperand sa nu imi mai alergi prin minte neobosit. Dar esti inca aici, nu ma lasi nici sa citesc, nici sa nu citesc, nici sa dorm, nici sa visez....Nu stiu daca ti-ai propus sa faci asta inca de la inceput, dar toate astea imi amintesc de un mesaj de la tine intr-o noapte tarziu. Mi-ai spus ca nu vrei sa pleci din mintea mea, ca iti place acolo. ZI-MI TU, CUM TE POT ALUNGA?
Ma intorc la paginile ce te aduc si mai aproape de mine. Te sarut ca si cum ar fi ultima oara, desi stiu ca te voi saruta din nou. Te iubesc. Cand ai de gand sa ma suni?
Am avut o zi lunga si obositoare. Dar cel mai tare ma depaseste asteptarea asta necrutatoare. Si ma epuizeaza gandul la tine. Mi-am inceput dimineata amortita de lacrimi. La fel ca la inceput, mintea mea refuza sa accepte ceea ce simt. M-am indragostit nebuneste de un barbat atat de minunat, dar inchis ermetic intr-o carapace impenetrabila si care nu are sau nu isi doreste sa aiba timpul necesar sa traiasca o pasiune nepamanteasca. Oh, cat de fericita as fi sa pot impartasi cu tine toate lucrurile care mi se intampla! Cat de mult mi-as dori sa te sarut de noapte buna, sa te incurajez in tot ce iti propui, sa imi incep diminetile sorbind din cafeaua fierbinte in timp ca ma relaxez in bratele tale...
Nu stiu..Nici macar nu mai stiu ce sa cred. Zvonul ca ai fi deja intr-o relatie ma face si mai mult sa cred ca am fost doar o fantezie indeplinita, care nu poate decat sa iti aduca satisfactia succesului deplin. Dar exista ceva in mine care ma impiedica sa cred asta. Un glas mai puternic decat ratiunea mea imi striga raspicat ca ai trait momentele astea la fel de intens ca mine. Aveai dreptate spunand ca asa innebunesc oamenii. Din iubire. Din incertitudine. As vrea macar sa pastrez speranta, cum impreuna ne-am propus. Ti-am spus ca aleg sa te astept. Desi e cu fiecare zi mai dificil, si nici nu stiu macar pe cine astept..nu il consider un timp irosit. Speranta mea nu a murit inca. Si stiu ca va muri doar in ziua in care imi vei spune scurt ca nu ai simtit nimic pentru mine, ca fiecare cuvant al tau a fost o minciuna ordinara pe care am ales sa o cred. Din naivitate, din curiozitate, din dorinta de a avea mai mult din tine, m-am agatat de "declaratiile" tale pe care le voi pastra vii.
Azi a fost mai greu decat pana acum. Totul mi-a amintit de tine. De la scaunul pe care m-am asezat sa imi beau cafeaua, pana la versurile tuturor pieselor pe care le-am ascultat. Tigara dupa tigara, am fumat lasand norii de fum sa imi incetoseze privirea, cufundandu-ma in amintiri. Cat de scurt si de minunat a fost totul! Pura nebunie! Ma imaginez si acum pierduta in bratele tale, visand, sarutandu-ti fruntea si ochii incredibili, fascinata de zambetul tau. Dar oftatul? Oftatul tau des si indelung, care imi ridica multiple intrebari...Oare regreta sa fie aici? Oare doar eu tremur in halul asta? Oare se va termina totul dupa aceasta seara? Oare e dezamagit? Oare voi fi candva din nou in bratele lui? Oare la ce se gandeste?..-Raspunsuri nu am primit, cum nu am primit la nici o alta intrebare pana acum. N-am putut decat sa imi doresc.
Am constientizat ca aceste ganduri imi fac rau. Ca in asteptarea unui semn de la tine as putea innebuni. Asa ca am cautat solutii. Ieri dimineata m-am hotarat sa rup orice legatura. Doar primele doua zile au trecut. Poate vei fi curios sa nu ma mai gasesti? Sau poate m-ai uitat, si nici nu imi observi absenta. Am cautat la sectiunea
Ma intorc la paginile ce te aduc si mai aproape de mine. Te sarut ca si cum ar fi ultima oara, desi stiu ca te voi saruta din nou. Te iubesc. Cand ai de gand sa ma suni?
Scrisoarea nr. 1
Am incetat sa mai numar zilele de cand ai plecat. A devenit mult prea dureros sa mai sper ca te vei intoarce sau ca vom fi impreuna din nou.
Poate ca pentru tine nu inseamna nimic, poate ca m-ai uitat, asa cum uiti o zi mohorata si ploioasa intr-o saptamana insorita. Sau poate ca am fost doar un episod in filmul vietii tale, si nu am insemnat decat o experienta mai mult sau mai putin placuta, pe care ai repezit-o in agenda trecutului. Dar pentru mine....Dumnezeule, cred ca din acest motiv m-am hotarat sa iti scriu! Pentru ca m-ai marcat, pentru ca ti-ai pus amprenta in viata mea atat de profund incat este imposibil sa nu lasi rani sau cicatrici.
Printre lacrimi imi vine sa rad isteric! O singura saptamana cu tine mi-a intors lumea cu susul in jos. Spuneam cu un zambet de superioritate ca nu s-a nascut barbatul sa ma faca pe mine sa simt. Probabil asta ti-a starnit interesul si ai vrut sa imi demonstrezi ca tu poti? Prea multe scenarii reluate si abandonate, prea multe intrebari nu ma lasa sa dorm noptile...Sa fi fost doar un joc ordinar?
Iubitule- macar aici iti pot spune asa, pentru ca esti iubitul pe care mi l-as fi dorit neconditionat in bratele mele! Nu doar ca m-am indragostit, ci am indraznit sa las barierele jos si sa sper ca esti sincer si tu si ca de data asta va functiona. Iti marturisesc ca am petrecut in bratele tale clipe inimaginabile, ca m-ai facut sa tresar la auzul vocii tale, sa tremur doar cand te priveam, sa ard de dorinta, sa ma topesc lent sub privirile tale, sa traiesc la intensitate maxima orice contact cu pielea ta, cu mirosul tau...pe care il simt si acum cand ma imbratisez in camera mea.
Cum parca ti-am spus, am facut dragoste cu tine in mintea mea de prea multe ori pana sa se intample cu adevarat. De fiecare data mai curioasa, mai plina de pasiune, mai fericita; dar niciodata la intensitatea cu care am facut-o cand in sfarsit a fost real! Si stii ce e cel mai dureros? Faptul ca ma puteam multumi cu momentele alea, fara sa ma iluzionez, fara sa ma gandesc ca as putea fi atat de fericita zi de zi, in bratele tale. Asta e ceea ce nu inteleg. Si iti caut atatea scuze, iti gasesc atatea pretexte, numai sa nu accept ca a fost doar un joc. Mi-ai spus ca ma iubesti...mi-ai spus ca te completez si ca sunt tot ce ti-ai putut imagina! Sa le ia naiba de cuvinte! Mi-ai repetat ca nu-ti ies din minte, ca te doare sa pleci, ca ti-am sfarmat concepte, ca te-am ucis din priviri si te-am otravit prin saruturi.... Mi-ai repetat ca iti doresti sa rezistam distantei...Iubitule, astea ce au fost de fapt? Mi-e greu sa cred sau sa accept ca a fost un teatru ieftin, pentru ca parerea mea despre tine e alta...si sincer pari un barbat cu principii. Asta nu ma lasa sa dorm noptile!
Ai tu idee de cate ori visez ca imi scrii, ca ma suni? Ai idee in cate dimineti ma trezesc cu mana pe telefon, verificand daca a fost sau nu real ca am vorbit? Ma trezesc cu telefonul in mana, asa cum adorm, sperand sa nu ratez nici o veste, nici o explicatie ce mi-ai putea oferi, fie ea buna sau rea..Si, mai ales..iti poti macar imagina confuzia ce ai lasat in urma? Ma prefac, ma mint ca sunt bine, imi pun in fiecare dimineata masca de "happy face" si pornesc la drum. Inca o zi fara tine. Oare cat mai dureaza? Oare va mai fi macar o zi cu tine?
Pentru mine e prea mult ceea ce se intampla.. Sa fi fost un plan al tau, avand ca scop exact acest deznodamant? Dar nu as intelege de ce.. Nu ti-am facut nimic rau, nu am ranit pe nimeni drag tie, nu cred sa fi avut vreun motiv real sa faci asta. Si totusi, daca sunt vinovata de ceva, sunt vinovata ca te iubesc. Oare tu ai sentimente? Ai dubii? Ai ganduri ce nu te lasa sa dormi?
Oricare ar fi raspunsul, am doar amintiri frumoase cu tine. Pentru o scurta perioada, am fost fericita! Am fost plina de energie, iluzionata, dornica sa fac mai mult pentru noi. Nimic nu va schimba ceea ce am simtit. Iar intrebarile probabil nu-si mai au rostul, iar raspunsurile nu stiu daca m-ar ajuta sa ma simt mai bine. Iti multumesc insa ca mi-ai aratat ce inseamna sa iti pierzi capul. Am citit doar in carti despre asta, si nu credeam ca ar putea fi decat pura fictiune.\
Lasand deoparte drama asta interminabila, vreau sa stii ca m-am bucurat sa imi incredintezi ceva important tie. M-am simtit speciala, am sperat sa fie vorba de minimum de incredere pe care o ai in mine. Odata cu actiunile tale, sau mai bine zis non-actiuni, am inceput sa ma intreb daca nu a fost de fapt si asta un scop, de a tine departe de cei dragi acele hartii. La urma urmei, cine eram eu ca sa conteze parerea mea vis-a-vis de asta?
Iti marturisesc a in seara aceea, desi nu am dormit acasa, mama a fost curioasa si paranoica si ti-a invadat intimitatea cu gandul de a ma proteja de eventuale neplaceri. Probabil ca daca nu se intampla asa, nu as fi fost curioasa nici azi sa stiu ce anume pastrezi cu atata grija. Stii de ce? Pentru ca esti special pentru mine, atat de special incat as fi asteptat indelung sa imi spui tu lucrurile despre care ti-e teama sa vorbesti cu altii. Am luptat, as fi luptat sa iti castig increderea si sa iti dai seama ca pot fi langa tine neconditionat. Desi am aflat, am decis sa ma intalnesc cu tine la cafea pretinzand ca nu stiu nimic. Pentru ca erai un tip minunat, care ma facea sa radiez de fericire.
Stiu ca teama ta probabil asta ar fi. Si ca daca vei suna, sau imi vei scrie, va fi pentru ca vrei sa controlezi situatia de acolo si sa te asiguri ca secretul tau e in siguranta. Oricat de ranita as fi, oricat de tare simt nevoia sa raspund intr-un mod neplacut atitudinii tale, nu m-as preta niciodata la gesturi atat de meschine ca sa imi calmez furia. Pentru ca desi acum consider ca nu o meriti, te iubesc si iti respect intimitatea. Asa ca din gura mea nu va iesi nici un cuvant vreodata. Sper ca, la un moment dat, sa apreciezi discretia si dedicarea mea si sa intelegi cat de mult mi-a pasat..
Te imbratisez cu forta si te sarut ca si prima oara, cu dorinta de a te avea din nou cat mai curand. Inca sper sa ma suni...
Poate ca pentru tine nu inseamna nimic, poate ca m-ai uitat, asa cum uiti o zi mohorata si ploioasa intr-o saptamana insorita. Sau poate ca am fost doar un episod in filmul vietii tale, si nu am insemnat decat o experienta mai mult sau mai putin placuta, pe care ai repezit-o in agenda trecutului. Dar pentru mine....Dumnezeule, cred ca din acest motiv m-am hotarat sa iti scriu! Pentru ca m-ai marcat, pentru ca ti-ai pus amprenta in viata mea atat de profund incat este imposibil sa nu lasi rani sau cicatrici.
Printre lacrimi imi vine sa rad isteric! O singura saptamana cu tine mi-a intors lumea cu susul in jos. Spuneam cu un zambet de superioritate ca nu s-a nascut barbatul sa ma faca pe mine sa simt. Probabil asta ti-a starnit interesul si ai vrut sa imi demonstrezi ca tu poti? Prea multe scenarii reluate si abandonate, prea multe intrebari nu ma lasa sa dorm noptile...Sa fi fost doar un joc ordinar?
Iubitule- macar aici iti pot spune asa, pentru ca esti iubitul pe care mi l-as fi dorit neconditionat in bratele mele! Nu doar ca m-am indragostit, ci am indraznit sa las barierele jos si sa sper ca esti sincer si tu si ca de data asta va functiona. Iti marturisesc ca am petrecut in bratele tale clipe inimaginabile, ca m-ai facut sa tresar la auzul vocii tale, sa tremur doar cand te priveam, sa ard de dorinta, sa ma topesc lent sub privirile tale, sa traiesc la intensitate maxima orice contact cu pielea ta, cu mirosul tau...pe care il simt si acum cand ma imbratisez in camera mea.
Cum parca ti-am spus, am facut dragoste cu tine in mintea mea de prea multe ori pana sa se intample cu adevarat. De fiecare data mai curioasa, mai plina de pasiune, mai fericita; dar niciodata la intensitatea cu care am facut-o cand in sfarsit a fost real! Si stii ce e cel mai dureros? Faptul ca ma puteam multumi cu momentele alea, fara sa ma iluzionez, fara sa ma gandesc ca as putea fi atat de fericita zi de zi, in bratele tale. Asta e ceea ce nu inteleg. Si iti caut atatea scuze, iti gasesc atatea pretexte, numai sa nu accept ca a fost doar un joc. Mi-ai spus ca ma iubesti...mi-ai spus ca te completez si ca sunt tot ce ti-ai putut imagina! Sa le ia naiba de cuvinte! Mi-ai repetat ca nu-ti ies din minte, ca te doare sa pleci, ca ti-am sfarmat concepte, ca te-am ucis din priviri si te-am otravit prin saruturi.... Mi-ai repetat ca iti doresti sa rezistam distantei...Iubitule, astea ce au fost de fapt? Mi-e greu sa cred sau sa accept ca a fost un teatru ieftin, pentru ca parerea mea despre tine e alta...si sincer pari un barbat cu principii. Asta nu ma lasa sa dorm noptile!
Ai tu idee de cate ori visez ca imi scrii, ca ma suni? Ai idee in cate dimineti ma trezesc cu mana pe telefon, verificand daca a fost sau nu real ca am vorbit? Ma trezesc cu telefonul in mana, asa cum adorm, sperand sa nu ratez nici o veste, nici o explicatie ce mi-ai putea oferi, fie ea buna sau rea..Si, mai ales..iti poti macar imagina confuzia ce ai lasat in urma? Ma prefac, ma mint ca sunt bine, imi pun in fiecare dimineata masca de "happy face" si pornesc la drum. Inca o zi fara tine. Oare cat mai dureaza? Oare va mai fi macar o zi cu tine?
Pentru mine e prea mult ceea ce se intampla.. Sa fi fost un plan al tau, avand ca scop exact acest deznodamant? Dar nu as intelege de ce.. Nu ti-am facut nimic rau, nu am ranit pe nimeni drag tie, nu cred sa fi avut vreun motiv real sa faci asta. Si totusi, daca sunt vinovata de ceva, sunt vinovata ca te iubesc. Oare tu ai sentimente? Ai dubii? Ai ganduri ce nu te lasa sa dormi?
Oricare ar fi raspunsul, am doar amintiri frumoase cu tine. Pentru o scurta perioada, am fost fericita! Am fost plina de energie, iluzionata, dornica sa fac mai mult pentru noi. Nimic nu va schimba ceea ce am simtit. Iar intrebarile probabil nu-si mai au rostul, iar raspunsurile nu stiu daca m-ar ajuta sa ma simt mai bine. Iti multumesc insa ca mi-ai aratat ce inseamna sa iti pierzi capul. Am citit doar in carti despre asta, si nu credeam ca ar putea fi decat pura fictiune.\
Lasand deoparte drama asta interminabila, vreau sa stii ca m-am bucurat sa imi incredintezi ceva important tie. M-am simtit speciala, am sperat sa fie vorba de minimum de incredere pe care o ai in mine. Odata cu actiunile tale, sau mai bine zis non-actiuni, am inceput sa ma intreb daca nu a fost de fapt si asta un scop, de a tine departe de cei dragi acele hartii. La urma urmei, cine eram eu ca sa conteze parerea mea vis-a-vis de asta?
Iti marturisesc a in seara aceea, desi nu am dormit acasa, mama a fost curioasa si paranoica si ti-a invadat intimitatea cu gandul de a ma proteja de eventuale neplaceri. Probabil ca daca nu se intampla asa, nu as fi fost curioasa nici azi sa stiu ce anume pastrezi cu atata grija. Stii de ce? Pentru ca esti special pentru mine, atat de special incat as fi asteptat indelung sa imi spui tu lucrurile despre care ti-e teama sa vorbesti cu altii. Am luptat, as fi luptat sa iti castig increderea si sa iti dai seama ca pot fi langa tine neconditionat. Desi am aflat, am decis sa ma intalnesc cu tine la cafea pretinzand ca nu stiu nimic. Pentru ca erai un tip minunat, care ma facea sa radiez de fericire.
Stiu ca teama ta probabil asta ar fi. Si ca daca vei suna, sau imi vei scrie, va fi pentru ca vrei sa controlezi situatia de acolo si sa te asiguri ca secretul tau e in siguranta. Oricat de ranita as fi, oricat de tare simt nevoia sa raspund intr-un mod neplacut atitudinii tale, nu m-as preta niciodata la gesturi atat de meschine ca sa imi calmez furia. Pentru ca desi acum consider ca nu o meriti, te iubesc si iti respect intimitatea. Asa ca din gura mea nu va iesi nici un cuvant vreodata. Sper ca, la un moment dat, sa apreciezi discretia si dedicarea mea si sa intelegi cat de mult mi-a pasat..
Te imbratisez cu forta si te sarut ca si prima oara, cu dorinta de a te avea din nou cat mai curand. Inca sper sa ma suni...
Poveste sfarsita
O noua zi, un nou inceput! Am valorificat afirmatia asta la maxim in ultimii ani!
Mereu am pretins ca o iau de la capat, schimbata, mai matura, mai rezervata in ceea ce priveste implicarea emotiilor. Realitatea e ca desi ma simteam diferit, eram mereu aceeasi, naiva, visatoare, incapabila sa gandesc la rece situatiile in care ma vedeam direct implicata.
Intr-adevar e nevoie de un factor extern extrem de puternic ca sa schimbe ceva in principiile si convingerile unui om. Si am avut norocul sau nenorocul sa ma lovesc de acesta, sa ma trezesc la realitatea mediocra din care fac parte, sa inteleg cum fuctioneaza lucrurile cu adevarat intr-o societate meschina, in care desi am mai spus, nu am avut convingerea ca fiecare isi urmareste propriile scopuri si nimic nu e facut cu drag sau gratuitate. Pentru prima data ma simt cu adevarat renascuta, desi, asemenea pasarii Pheonix, m-am ridicat din propria cenusa... Sunt usor deznadajduita, dar inteleg necesitatea acestui experiment fara de care nu m-as fi dezmortit nici pana la ora actuala.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)