Pentru mine este singura zi in care nu ma suport, indragostita sau nu, urasc sa vad zeci de cupluri plimbandu-se de mana pe strada, imbratisandu-se, sarutandu-se si razand zgomotos. E ca o primavara a sufletului, in care reinvie romantismul si frumusetea iubirii sincere de odinioara..Dar sunt curioasa cate astfel de cupluri voi zari in drumul meu obisnuit catre casa.....cata dragoste si cata nestapanire a firii plutin in aer in zilele ce-i urmeaza acesteia? Putine. Poate doar batraneii ce se plimba agale de mana prin parcul Copou, visandu-si tineretile si meditand la lucrurile care i-au tinut impreuna de-a lungul anilor...Iubire sincera, obisnuinta, atasament, dependenta, respect...
Cand eram copil asteptam nerabdatoare aceasta zi, visam la inimioare si perne de plus imense pe care sa adorm cu gandul la iubitul cel dintai...Acum realizez ca fiecare Valentine's day l-am petrecut cu persoane diferite,dovada a instabilitatii si incertitudinii care m-au coplesit. Nu ma mai misca in vreun fel. Le privesc ca pe simple povesti, care se inchid in infinit si lasa loc unora mai noi, mai siropoase si mai pline de sens....si care se vor transforma de asemenea in scrum la un moment dat.
Mai stim noi ce e iubirea? Cum se simte ea? Cum se manifesta? Eu una....nu indraznesc sa mai folosesc aceste cuvinte...sa le iau in deradere doar ca sa pretind ca sunt fericita, o luna, doua, trei.... ca apoi sa imi spun ca ea nu exista, ca daca exista, nu suntem capabili sa o recunoastem si sa o pretuim... si ca nu o putem valorfica suficient cat ea sa dureze...
