Captiva..

Ma simt captiva intr-o lume meschna

Ce n-am putere s-o biruiesc

Imi vine sa urlu ca n-am nicio vina

Dar am...si stiu ca gresesc!

Cata tristete, ce teama m-apasa!

Singurate si vesnic oftat..

Unde-i sclipirea ce din ochi se revarsa?

Unde-i iubirea ce-am dat?

O caut niciunde si peste tot

Dar am pierdut-o in noapte

Pierduta e vesnic, si nici ca mai pot

s-adorm cu sperante desarte...

Am incetat sa mai cred si sa sper..

Am vrut sa ma iert intr-o doara

Dar cum am sa pot? Si urlu spre cer

Strang lacrimi curgande pe-o coala...

Nemiscare.

Astazi imi dau seama ca am murit de mult...

Fizic, inca simt ca exist; ma bucur de placerile nevinovate ale vietii, fara sa am nimic de reprosat... Ce este insa mai neplacut? Sufletul meu este intr-o coma indusa... Am incetat sa mai am vreun sentiment, vreo reactie, vreo doza de indoiala in fata prezentului efemer.. Nu urasc nimic din tot ce exista... dar cu siguranta nici nu iubesc... Nu ma dezgusta nimic din ceea ce este, dar nici nu aplaud entuziasmata actele jucate pe scena vietii... Evit sa mai am vreo asteptare, evit sa mai indragesc pe cineva...iar daca se intampla, atunci evit sa ma las afectata de ceea ce mi se intampla... Am murit de mult, am murit in mine, ingropata in vise si iluzii desarte... Oamenii nu se pot schimba...de aceea am decis sa elimin efectele rautatii lor, ca sa nu fiu supusa unei morti lente, nefiresti a intregului meu...

Neasteptat.

Sunt inca stupefiata de cat de usor se poate schimba parerea despre o persoana de la o zi la alta.

Incredere, simpatie, admiratie.. le-am dat toate pe una; si anume dezgust. Cum s-a ajuns la a cadea atat de adanc in dizgratie? Prea simplu....niste idei puse cap la cap, niste informatii utile, persoanele potrivite la locul potrivit...si iata ce a iesit.... Cu parere de rau spun ca ma simt dezamagita.... ma simt inexplicabil de ingretosata, iremediabil scarbita si aproape socata de amploarea pe care au luat-o lucrurile.

Sper sa fie pentru ultima oara cand apreciez persoanele pentru aparenta, inainte de a-mi da sansa de a le cunoaste. Dar ce imbatabila lupta! Pana unde poate merge ipocrizia? Atat de departe incat atinge intagibilul, incat invinge invincibilul, incat corupe intransigentul!....

Ma dau batuta... N-am sa pot castiga niciodata in fata mizerabililor mincinosi, a predestinatilor ipocriti...pentru ca refuz sa fiu asemenea lor. Pentru ca am deminitate, am orgoliu si am, mai presus de toate,bun simt...

Le choix...

E deja tarziu....

Imi fac curaj (dupa o zi aproape moarta din punct de vedere spiritual) sa scriu din nou... E litera de lege ca cele mai profunde ganduri si trairi sa le impartasesc pe cate o noua pagina pe blogul meu drag...Nu mi-am facut o rutina din a scrie, ci din contra, e mai placut decat a povesti unui prieten drag ceea ce ti se intampla. Aceasta pagina nu judeca...aceasta pagina e roz, mereu pozitiva pentru mine...mereu plina de sens si gata sa imi aminteasca cine sunt cu adevarat.

De fiecare data cand imi recitesc postarile simt un fior puternic...pentru ca retraiesc la aceeasi intensitate sentimentele din momentul respectiv. Observ ca oscilez intre fericire si tristete. Observ ca ma incurajez singura, des, plina de furie ca sunt nevoita sa o fac..Imi doresc de la mine sa fiu mai puternica, dar minunea nu tine mai mult de 3 zile( ca orice alta minune).

Asadar, iata-ma... lasand din nou toate barierele jos... ascunzandu-ma "in spatele" acestui monitor, unde imi petrec o mare parte din timp.. nefacand nimic concret. In seara asta sunt pregatita sa recunosc ca m-am indragostit... poate nu de o persoana, ci de felul in care vad eu aceasta persoana... poate nu de fapte, ci de cuvinte.. poate deloc matur, dar cu mult entuziasm..

Verdictul? Nimic constructiv. Practic mi-am incurcat existenta cu niste fluturasi care-mi zumzaie bizar prin stomac cand aud, cand vad, cand simt... M-am pricopsit cu stari diferite, de la extaz la agonie, de la gelozie la picioare inmuiate de o banala privire..

Ma simt vulnerabila si sunt terifiata de consecintele acestui sentiment inevitabil.. Incerc din rasputeri sa imi scot din cap aceasta idee de "indragosteala" prematura, dar intreaga mea fiinta refuza sa abandoneze acum. La urma urmei mi-am facut-o cu mana mea. Nu eu mi-am tot dorit sa mai simt macar o data betia asta amagitoare, care ma imobilizeaza si-mi biciuieste nervii pana cedez? Sa nu ceri mai mult decat poti duce....

Au trecut 3 ani....atat de mult de cand mi-am promis ca n-o sa mai permit inimii sa se deschida..ca n-o sa ma mai las prada emotiilor si ca o sa incetez sa-mi mai pierd noptile meditand la starea aia de bine care ma departeaza de realitate.. Adevarul este ca am reusit. M-am eliberat de responsabilitati, de incercari esuate si de lacrimi varsate inutil..dar prin asta am permis rutinei sa se instaleze.. Si iata ca cineva, prin nu stiu ce mijloace, ma zdruncina puternic si ma readuce la viata...Sa am curajul sa continui sa simt? Dar cum as putea, cand tot in jurul meu e doar lumina...iar intunericul sunt eu?

And who am I? X.O.X.O.-Drama Girl

The rebirth..

In seara asta scriu despre ceva diferit.... O stare de bine pe care imi doresc s-o fi simtit mai des..

O stare care nu se datoreaza unui eveniment, unei persoane, unui lucru material...sau unui oricare alt lucru tangibil.. E o fericire care se contopeste cu fericirea primordiala, aceea de a trai, de a te simti cu adevarat viu, cu adevarat minunat... Ma simt plina de energie...dupa mult timp!...Si realizez mai mult ca niciodata ca fericirea nu vine din dragoste... de unde atata ravna dupa sentimente, dupa relatii si interactiuni cu alte persoane? De unde nevoia de certitudine si de siguranta? Habar n-am... Viata e frumoasa si merita traita la intensitate maxima!...Iubesc... dar de data asta ma iubesc pe mine, de aceasta data eu sunt cea mai importanta si prioritatile mele la fel.

Simt curgandu-mi in vene aceasta dorinta care mai ieri era aproape morbida.... dorinta de a-mi face mie un bine si de a nu ma complace intr-o situatie nefasta...Ma simt curajoasa ca am incercat si invingatoare pentru ca am reusit!.. Am reusit sa las in urma toate neplacerile, toate durerile, toate momentele care nu-mi faceau decat rau, care ma aduceau la autodistrugere psihica si emotionala.

Acum totul imi este permis...desigur,dintr-o perspectiva decenta dar indrazneata in acelasi timp..

Mi-a renascut orgoliul si speranta la ascensiune...astazi si in ultimul timp simt ca am pentru ce sa zambesc, asa cum spunea cineva, nu doar cu gura, ci cu ochii, cu intreg chipul, cu inima!

Poate ca am decazut o perioada de timp...poate ca n-am fost cea care m-ati cunoscut,(cei care ma cunoasteti). Dar va anunt ca m-am intors, ca am redevenit Eu si ca am suficient entuziasm si pozitivism in mine cat sa va transfer si voua, zi de zi cate o doza pentru buna-dispozitie... Pustoaica care in zilele bune nu se temea de nimic si nu avea nicio retinere in a spune ce gandeste va sta din nou in fata si va incurajeaza sa va traiti vietile si sa nu le lasati sa treaca pe langa voi...pentru ca insatisfactia duce la decadere morala si la moartea lenta, treptata a oricarui strop de vitalitate nevalorificat inca...

Reflectii si Reflexii...

M-am saturat pana peste cap sa ma hranesc cu iluzii....de cand ma stiu, ma imbat cu apa chioara...ca poate o sa fie mai bine, ca poate asa a fost sa fie, ca poate nu merit, ca poate merit mai mult.... Toate vorbele astea incurajatoare nu fac decat sa ma ajute sa depasesc un moment penibil...in care imi dau seama ca nu sunt puternica, ca nu sunt curajoasa... ca am sentimente, ca sunt naiva...si deseori ma simt vinovata pentru asta.
Nu vreau sa mai traiesc cu impresia ca lucrurile sunt asa cum trebuie sa fie... Eu singura ma arunc in situatii nemultumitoare si tot singura ajung sa dau mai mult de doi bani pe acea situatie...
Imi dau seama cat de mult trebuie sa ma schimb...si realizez ca tot ceea ce mi se intampla face parte din mine...si ma impietreste pe zi ce trece... Incep sa devin acea tipa nepasatoare, dezinteresata, lipsita de scrupule...pentru ca nu am curajul sa spun "asta e ceea ce imi doresc si nu ma multumesc cu jumatati de masura".. Din contra, jumatatile de masura ma ametesc, ma confuzioneaza si ma trantesc in intuneric pentru lungi perioade de timp... Sunt parca, un copil care invata sa faca primii pasi si se impiedica, se ridica si o ia de la capat....ceea ce nu inteleg eu este ca deja stiu sa merg, si am un echilibru foarte bun pe care trebuie sa mi-l mentin....
De ce noi femeile ne lasam condamnate de niste amarate de vorbe si de niste patetice gesturi...pe care oricine le poate scorni ca sa ne sensibilizeze? Barbatii chiar stiu ceea ce vor femeile...si ne spun exact ceea ce ne dorim sa auzim, ne ofera exact ceea ce visam sa primim...dar ce patetice suntem! Triste femeile care nu s-au obisnuit inca cu gargara fara limite a incredibililor si intangibililor masculi.... Si cica sunt barbati, dar sunt exact ca niste animale care isi vaneaza prada in momentele cele mai vulnerabile si le sfasie bucatica cu bucatica, de la haine, pana la trup , infruptandu-se apoi cu firmituri din inimile lor, sorbind dintr-un vin bun si sarbatorind glorios...
Stim noi oare ce vor barbatii? Instinctul nostru animalic ne spune ca suntem simple obiecte sexuale si ca suntem ademenite ori de cate ori e nevoie pentru a le calma dorinta carnala diabolica si incontestabila... Sufletul ne spune ca barbatii ni se aseamana si ca au sentimente ce ar trebui exploatate la maxim, pana cand acestea devin incontrolabile si atunci se inverseaza rolul dintre prada si pradator.. Adevarul este ca suntem diferiti,dar ne completam atat de bine unii pe ceilalti prin perversitate, dorinta si strategie...incat ne aflam in imposibilitatea de a ne descurca devenind niste lunatici... Practic fiecare dintre noi se considera un trofeu si intreaga viata si-o foloseste pentru a dobandi cat mai multe si mai grandioase...fara sa ne pese ca in final, acestea nu vor aduce decat amaraciune si insatisfactie garantata...

Surprised by reality..

Imi trec atatea prin minte acum, incat nu vreau sa le las sa se degradeze intr-un cufar prafuit al uitarii... Ma simt mustrata, pentru prima oara, cu adevarat.. am crezut ca de vina e singuratatea in care ma cufund.. dar realizez ca putina singuratate face bine inimii cateodata. Putina introspectie, putin curaj sa recunosti ca undeva nu ai fost suficient de bun sau ca ai ranit prea multe persoane, nu din rautate, ci din nepasare..
Ma macina ganduri intepatoare de mult timp....dar pana azi, pana acum..am avut parca un scut impenetrabil care nu lasa decat sa fiu zdruncinata cate putin, si-apoi sa devin din nou puternica si inabordabila. Cineva spunea ca sub aceasta masca se ascunde cea mai fragila si mai naiva persoana. Acum ii dau dreptate. Adevarata mustrare nu a venit din nimic... ci din faptul ca am fost asa o scorpie si asa o dezinteresata...si cand cu adevarat am realizat, eram sigura ca am pierdut. Exista oameni care acorda o sansa. Nu o a doua sansa..nu o a treia... cine stie a cata... Si nu o merit..realizez ca toata viata am primit fara sa merit( parinti exceptionali, prieteni adorabili, profesori extraordinari, colegi cu adevarat speciali, caldura si dragoste, si chiar si rezultatele mele atat de mari fara pic de truda). Cand spun ca nu meritam, sunt blanda cu mine, pentru ca stiu ca ceea ce trebuia sa primesc de fapt erau doar replicile rautatii si a nepasarii cu care am tratat totul. Am primit in schimb sanse...
Pentru asta multumesc, pentru ca printr-un simplu mesaj...in seara asta m-am bucurat- dupa ce m-am simtit mizerabil..pentru ca acest simplu mesaj mi-a deschis ochii...in legatura cu felul in care ma vedeam eu a fi...si cum sunt cu adevarat..

Dincolo de limite..

Ce poate fi mai minunat decat sa iti incepi ziua sorbind dintr-o cafea tare intr-o atmosfera linistita, muzica lounge, soarele pe cer straluncind a fericire si in jurul tau, totul, intr-o armonie perfecta? Ador sa fiu singura acasa...ma face sa simt ca sunt libera, libera sa visez, libera sa ma exteriorizez fara teama...libera sa traiesc!..
Ma simt pregatita sa lupt pentru mine, pentru fericirea mea, pentru linistea sufleteasca...Sunt gata sa inlatur din cale orice imi poate schimba starea de spirit...De azi sunt libera sa fiu cine vreau sa fiu!...si aleg sa fiu asemenea unui fluture, libera, curioasa, zburand spre orizontul perfectiunii, aleg sa fiu ca o floare, deschisa noilor oportunitati, frumoasa si colorata(plina de viata)...sa fiu asemenea unui leu puternic,rapid, care-si vaneaza prada atent, hotarat... Sunt, poate, ca un zambet optimist, curajos, fermecator..

Trista amanare.

Adorm seara trecuta cu planuri mari.
-Ma trezesc de dimineata, devreme..stiind foarte bine cam ce am de facut... Ma uit in jurul meu...sunt singura. Ah,ce grozav..imi pot bea cafeaua in liniste..2-3 telefoane,pregatesc cafeluta si ma intind cu prietena mea la barfulite, cum ne place noua, cum numai noi femeile stim sa o facem, fara incetare...
-Dupa ce pleaca prietena mea..stiu exact ce am de facut...insa imi dau seama ca ar trebui facuta curatenie...si sunt singura acasa,ce moment mai minunat sa dau muzica la maxim si sa ma apuc de facut curse ilegale cu aspiratorul? Pe ritmul muzicii spal vasele,sterg praful,dau cu aspiratorul..
-Acum,inainte sa ma apuc de ceea ce mi-am propus,ar trebui sa scot cainele afara...Desigur,nu ma grabesc. Ma intalnesc cu vecinul, cainii nostri se joaca in voie...planul meu mai poate astepta, ce rost are sa le stric bietelor animale distractia de dimineata? Ma uit atent la Sasha(cainele meu) si realizez ca si-a cufundat labutele in noroi..bad dog,acum imi va lua din timpul meu pentru invatat ca sa ii fac dush..
-Ajungem acasa,o bag in cabina de dush si dupa ce o sterg bine si o dau cu parfum, ma gandesc ca ar fi cazul sa fac si eu un dush...
-Ies din dush si mi se face foame...si sete... si ma gandesc sa mai beau o gura de cafea..
-Bun...acum sa ma apuc de treaba. Deschid computerul, se restarteaza...Repet figura de vreo 7-8 ori. Dupa ce ma enervez bine,intr-un final functioneaza. Tre sa ma calmez intrand putin pe facebook....dau muzica tare.
-Acum ma apuc de invatat...si invat..si invat..si....suna telefonul.. Ooo da! O pauza binemeritata!...
-Ies cu fetele la o bere,dupa o ora ma intorc acasa sa ma reapuc de invatat.
-Ma ia somnul. Dorm pana la 8, scot iar cainele afara...si...e prea tarziu sa mai invat...ma bag la un film!:D

Ganduri in ploaie.

Atat de hotarata sa iau viata in piept, sa privesc cu entuziasm spre viitor, sa ma indragostesc, sa respir din aerul curat al fericirii ...Si totusi.. dintr-o data, cazuta la pamant, strangandu-mi visele in pumni, sufocandu-ma cu gandul la "noi", fara sa am curajul sa respir singura, fara sa imi incep ziua cum obisnuiam, privind incantata pe fereastra facandu-mi planuri diverse.
Viata trece, alegem persoanele in care sa avem incredere si nu mult mai tarziu realizam ca temelia e falsa, ca privirile patrunzatoare, saruturile lungi, momente pretioase, nu sunt decat false iluzii ale unui copil care-si doreste cu ardoare sa readuca inocenta in viata lui...
M-am oprit sub un pod si sunt inconjurata de oameni straini...pe fetele lor se citeste preocuparea, nemultumirea, descurajarea... Privesc prin ei,la ploaia torentiala ce abia a-nceput si imi doresc sa gust din cafeaua fierbinte a uitarii..Pasesc in ploaie, iar stropii imi lovesc chipul lipsit de expresivitate, ma uda si imi cad la picioare ca niste lacrimi gigante ...E greu sa mai fiu cea de ieri. Ma deplasez mecanic printre picuri si imi vine sa ma asez, sa tip, sa plang....sa o iau de la capat!..In schimb, imi continui drumul si raman cu aceeasi apasare sufleteasca pana la caderea noptii. Acum, inca astept uitarea sa cada peste mine...

8 martie

Ce este femeia? Este acea fiinta draguta, amabila, capabila sa te scoata din toate starile deplorabile in care te gasesti uneori. Este o prietena devotata, o iubita grozava( cand vrea), un bun ascultator. Femeia este fiinta aceea sensibila, sentimentala, extrem de curioasa si bagacioasa , mereu ingrijita si trendy, cu un farmec aparte, amuzanta si dragastoasa. Este o creatie unica a lui Dumnezeu menita sa te sprijine, sa te iubeasca si sa te incurajeze de fiecare data cand ai nevoie...Este extrem de responsabila, de cele mai multe ori o mama model, capabila sa isi educe copiii cu multa rabdare si tact. Femeia este aceea care are nevoie de atentie ca de oxigen, care tanjeste dupa cuvinte frumoase, dupa imbratisari inocente si dovezi concrete de iubire. Orice fiinta, daca isi spune femeie, indiferent cat de inaccesibila ar parea, iubeste florile, doreste stabilitatea si viseaza cu ochii deschisi la Fat-Frumos al sau, fie la costum si pe un cal alb, fie cu pierce in spranceana si conducand un Ducati Monster, fie chiar o combinatie intre cei doi.
Cand e nervoasa, femeia isi spune tot femeie, insa barbatii o recunosc sub denumirea de vipera, scorpie sau cine stie ce alte rase de animale imposibil de domesticit. Asa este! Suntem mofturoase, pretentioase, uneori foarte greu de multumit. Pentru voi suntem unele prea slabe, altele prea grase, unele prea serioase, altele prea distrate....pentru noi...suntem toate femei! Prin definitie suntem toate frumoase, indreptatite sa beneficiem de atentie si respect.
E adevarat ca uneori suntem prea morocanoase, ca suntem cicalitoare, poate geloase sau posesive.(asta doar cand suntem indragostite)....dar fara noi,ar fi totul monoton, fara noi n-ati avea pe cine sa mai scoateti din sarite sau pe cine sa impacati comportandu-va ca niste adevarati mielusei. Fara noi, n-ati fi voi, n-ar fi nimic in lume suficient de interesant si misterios sa va atraga atentia( in afara de fotbal si masini, care oricum nu ofera satisfactie pe termen lung)...
Asadar, inainte sa-mi criticati postarea, ganditi-va mai bine, iubiti-ne si apreciati-ne pe fiecare pentru ceea ce suntem, nu incercati sa cautati intr-o femeie calitatile alteia, pentru ca suntem unice si speciale in felul nostru....si pentru ca asa dificile cum suntem uneori, noi suntem cele care va vor coplesi cu atentie, care va vor pregati pranzul sau cina si care,cine stie, poate chiar va vor creste copiii...
La multi ani tuturor celor care se simt femei!
Si ca sa nu spuneti ca sunt nedreapta, trebuie sa confirm ca fara barbati,si noi,femeile, am fi de asemenea cazuri pierdute! Sa ne traiti multi ani!

Lupta cu gandurile..

Doar pentru ca lucrurile se schimba,nu inseamna ca nu a fost niciodata asa inainte...
Uneori imi doresc sa fiu o musca ,sa-i observ pe cei din jurul meu fara sa-i fac sa simta ca au ceva de dovedit... Sa cunosc naturaletea ,realitatea bizara ...minciunile nevinovate si cele care ranesc...
Deseori poate imi doresc sa stiu mai mult decat ar fi potrivit sa cunosc...iar asta spinteca in doua inocenta si entuziasmul...In unele cazuri,traiesc cu iluzia ca unii oameni pot evolua in functie de persoanele cu care se antureaza....dar de cele mai multe ori, indivizii se dovedesc a fi niste inconsecventi si niste superficiali.
O lume in care toata lumea se iubeste cu toata lumea,dar individual, fiecare se amageste ca traieste o "iubire duala" autentica, neincalcand principiile morale. Prostii!...Undeva,in intuneric, toata lumea inseala pe toata lumea cu sau fara a incalca fidelitatea conjugala, absolvindu-se ulterior de vina prin diverse mijloace mizerabile...
Azi am inteles un aspect important...Si anume ca oricat ne-am dori uneori sa fie bine,conceptul de bine nu are acelasi sens pentru fiecare din noi....si desigur,mijloacele de a-l obtine difera de la persoana la persoana,in functie de principii sau de lipsa lor... Aveti,asadar,grija ce va doriti...

P.S: Sa nu presupui niciodata ca un barbat simte ceea ce simte o femeie ,sau invers... Am fost creati sa fim diferiti. Totusi, indiferent cat de diferiti am fi, suntem potriviti unul pentru altul..

Am învăţat ...

Am învăţat unele lucruri în viaţa pe care vi le
împărtăşesc şi vouă!!
Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească
Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită.
Restul … depinde de ceilalţi.
Am învăţat că oricât mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea să nu le pase.
Am învăţat că durează ani să caştigi încredere
Şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi
Am învăţat că nu contează CE ai în viaţă
Ci PE CINE ai.
Am învăţat că te descurci şi ţi-e de folos farmecul
cca 15 minute
După aceea, însă, ar fi bine să ştii ceva.
Am învăţat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot
alţii mai bine să facă
Ci cu ceea ce poţi tu să faci
Am învăţat că nu contează ce li se întamplă oamenilor
Ci contează ceea ce pot eu să fac pentru a rezolva
Am învăţat că oricum ai tăia
Orice lucru are două feţe
Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi cu
cuvinte calde
S-ar putea să fie ultima oara când îi vezi
Am învatat ca poţi continua încă mult timp
După ce ai spus că nu mai poţi
Am învăţat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când
trebuie
Indiferent de consecinţe
Am învăţat că sunt oameni care te iubesc
Dar nu ştiu s-o arate
Am învăţat că atunci când sunt supărat am DREPTUL să
fiu supărat
Dar nu am dreptul să fiu şi rău
Am învăţat că prietenia adevarată continuă să existe
chiar şi la distantă
Iar asta este valabil şi pentru iubirea adevarată
Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea
tu
Nu înseamnă că nu te iubeste din tot sufletul.
Am învăţat că indiferent cât de bun iţi este un
prieten
Oricum te va răni din când în când
Iar tu trebuie să-l ierţi pentru asta.
Am învăţat că nu este întotdeauna de ajuns să fi
iertat de alţii
Câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi
Am învăţat că indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.
Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea
influenţa
personalitatea
Dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii
Am învăţat că, dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă
că nu se iubesc
Şi nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se
iubesc.
Am învăţat că uneori trebuie să pui persoana pe primul
loc
Şi nu faptele sale
Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru
Şi pot vedea ceva total diferit
Am învăţat că indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung mai departe
în viaţă
Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbata în câteva
ore
De către oameni care nici nu te cunosc.
Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic
de dat
Când te strigă un prieten vei gasi puterea de a-l
ajuta.
Am învăţat că scrisul
Ca şi vorbitul
Poate linişti durerile sufleteşti
Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult
îţi sunt luaţi prea repede .
Am învăţat că este prea greu să-ţi dai seama
Unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni
oamenii şi a-ţi sustine părerile.

Am învăţat să iubesc
Ca să pot să fiu iubit

Am învăţat…

(Octavian Paler)