Meditand zilele astea,am ajuns la concluzia ca oricat mi-as dori sa iubesc,nu o fac! Nu o fac pentru ca nu ma simt capabila, pentru ca mi-e frica, pentru ca nu gasesc sensul pentru care as face-o. De ce barbatii pretind ca iubesc,dar inseala? De ce femeile pretind ca iubesc, dar e doar necesitatea de afectiune? De ce tinerii spun "te iubesc" doar pentru a obtine ceva? Cat de denaturat e sensul acestei afirmatii. Nu iubesc. Iubesc,dar nu pe oricine. Imi iubesc familia si prietenii. Ma iubesc pe mine. Dar timpul trece si simt ca nu mai am nimic de oferit.
Prefer sa nu ma atasez de nimeni, ca sa nu fiu nevoita sa depasesc din nou acele interminabile momente de criza a Sinelui, in care nici Pamantul, nici intregul Univers nu ar putea patrunde sa-mi limpezeasca furtuna interioara. Asadar,un Eu imun,inzestrat cu puterea de a rezista tentatiei ia nastere treptat...
Calea spre a deveni mai mult decat un om, incepe unde si tu ai inceput :) ... stii? ... "un Eu imun,inzestrat cu puterea de a rezista tentatiei ia nastere treptat..." in cuvintele tale. Succes! Suntem aproape :)
RăspundețiȘtergere