Mi-e greu sa exprim in cuvinte ceea ce se petrece cu mine. Nu pentru ca nu stapanesc un vocabular vast ci pentru ca nu exista cuvinte pentru tot ceea ce simt. Nu stiu daca exista un nume pentru acest entuziasm prematur,sau pentru zambetul larg care mi-a etichetat chipul senin.
E o emotie puternica care imi inunda fiinta si ma lasa captiva unei stari de extaz, din care incerc sa ma eliberez zadarnic. E un proces complex, al carui denumire nu o gasesc,pentru ca eu consider insignifiant acest aspect... Ma intreb insa daca sunt singura care trece printr-o asemenea stare. Ma intreb daca sunt norocoasa sau nu pentru ceea ce mi se intampla. Un fior imi sageata sira spinarii, un suflu subtil imi gadila urechea dreapta, o tresarire placuta imi zguduie corpul "din temelii". Si toate acestea la un simplu gand.
Devin sensibila la miros, iar creierul imi trece intr-o stare de amortire suprema la recunoasterea unui anume parfum. Visez, retraiesc la intensitate maxima momentele speciale. Imi musc buza inferioara, ma bucur de atingerea gingasa a unei suvite care-mi rataceste pe obrazul rosu(de emotie poate). Vantul imi ravaseste parul si imi buburuzeaza pielea, iar eu traiesc acestea ca pe o clipa de rai. Pleoapele par sa mi se inchida automat, degetele mi se inclesteaza in palma, infingand unghiile in pielea atat de catifelata.. Respir din ce in ce mai greu, inima imi bate cu fiecare secunda mai puternic. Nu,nu e o afectiune de specific medical, ci mai degraba o intoxicatie a simturilor si a ratiunii. Si e placut, asemeni unui viciu inocent, ce ofera un maxim de multumire, implinire si aliniere cu intregul Univers. Este precum placerea inexplicabila de a sorbi dintr-un pahar de vin rosu ce simbolizeaza pasiunea nemuritoare....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu