N-au nici un rost regretele..Asta imi trece acum prin minte,de nenumarate ori,pana la exasperare.De ce sa ma plang?Pentru ca ma pripesc de fiecare data,pentru ca imi place sa grabesc lucrurile?Pentru ca mi-e teama de responsabilitati si lucruri serioase?O,nu e deloc motiv de ingrijorare.Omul invata din greseli...dar nimeni nu cunoaste o limita?Ca eu m-am saturat de greseli..Si cum perfectiunea nu sta in natura omului obisnuit,ma straduiesc sa traiesc printre cei aflati mai aproape de perfectiune.
Eu am avut tot ceea ce-si putea dori cineva vreodata,dar mi-am dorit mai mult decat cineva ar putea obtine....Si stiti cum e,cand generozitatea destinului e prea mare,apare mereu o fantana in care pot cadea toate visurile.Seara trecuta m-a surprins cu ochii impaianjeniti de lacrimi de dezamagire...dezamagita de ceva anume?sau de cineva?Poate doar de mine...
Mi se intampla des sa am stari in genul acesteia,in care as vrea sa imi ingrop capul in palme si sa nu mai vad nimic altceva...decat lacrimi.Dar trec peste ele,si in loc sa ma descarc,devin mai puternica,si infrunt orice stare.Am observat ca eu nu manifest furia,nici teama sau gelozia...decat prin a plange pana la eliberearea excesului de energie negativa din trup.Dupa ce acesta se scurge,redevin calma,amuzanta,asa cum ma stie toata lumea....
Of,e din nou acel sentiment care nu imi permite sa scriu...un fel de blocaj:))Asa ca renunt,ajunge pe azi:P
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu