Incep prin a-ti spune ca apelul tau m-a binedispus. Recunosc ca vazand mesajul de la tine pe facebook, am inceput sa tremur cu telefonul in mana. Dar am reusit sa ma stapanesc.
Nu vreau sa cred ca atunci cand incerc din rasputeri sa mi te scot din minte, apari din nou in viata mea si ma tulburi complet. Acum....nu mai stiu ce sa cred. Mi-e greu sa imi dau seama daca am vreun loc in viata ta sau pur si simplu ai vrut sa mai demonstrezi ceva. Cred ca ar fi fost minunat sa fii deschis cu mine si sa iti permiti luxul de a-mi povesti. Mi-ar fi fost mult mai usor sa accept lucrurile. Acum sunt sigura doar de faptul ca nimic nu e concret in ceea ce ne priveste. Probabil impactul nu a fost indeajuns de puternic incat sa te marcheze si sa te faca sa-mi acorzi mai mult din timpul tau. Iar eu sunt dispusa sa traiesc cu asta. Sentimentele nu mi le pot schimba, la fel cum nu pot diminua dorul criminal de a fi din nou in bratele tale. Dar aleg, cel putin, sa fiu rationala si sa am rabdarea necesara sa las situatia sa se concretizeze de la sine. Voi incepe sa citesc o noua carte, ma voi cufunda in ea pentru inca doua-trei zile si te voi lasa pe tine sa iei atitudine.
Daca o vei face, sunt dispusa sa te sustin neconditionat, exact cum am garantat cand inca te puteam privi in ochi. De vei decide sa nu o faci, sunt pregatita. Nu vreau decat sinceritate, pentru ca m-am saturat de jocuri ieftine si deduceri prostesti.
AApelul tau m-a relaxat pe deplin. Ma bucur ca pot face fata emotiilor, si mai ales, stiu ca voi dormi linistita dupa ce te-am asigurat ca iti respect intimitatea si secretele. Ultima ta grija ar trebui sa fie asta. Ai suficiente lucruri de pus la punct in viata ta ca sa te consumi gandind ca as fi capabila de asemenea porcarii.
Iubitule...Mi-as fi dorit sa iti pot spune cat de mult imi lipsesti. Sa-ti pot spune ca te sarut si ca te iubesc cum nu am stiut sa o fac pana acum niciodata. Dar....sunt lasa. Mi-e teama, mult prea teama ca totul a fost doar in capul meu. De voi fi mai rece, va fi pentru ca trebuie numaidecat sa construiesc un zid de siguranta in jurul meu. Cine are nevoie de o inima, cand inimile pot fi ranite atat de usor? Asta nu inseamna ca nu vreau sa te astept...
Vreau sa fii sigur ca inca nu mi-am schimbat parerea despre tine. Poate ca sunt naiva, sau poate pentru ca e meritul tau. Dar vreau in continuare sa cred despre tine ca esti un barbat capabil, care stie bine ce face si de ce face si ca nu voi fi niciodata o piedica pentru tine.
Visez din nou la clipele cand te aveam in brate, iar faptul ca iti scriu, ma aduce mai aproape de tine. Toate lucrurile pe care mi-as dori sa ti le spun, le vei gasi mai tarziu insirate pe aceste coli de hartie. E posibil sa ti se para patetic ca am facut asta. Poate o sa te amuze teribil. Dar asta e modul prin care eu pot merge mai departe. Si incep sa ma gandesc daca scrisorile astea vor ajunge vreodata in mainile tale. Poate ma voi razgandi. Poate le voi pastra pentru mine, ca sa imi amintesc intotdeauna cat de mult te-am dorit in viata mea. Oricum ar fi, eu voi continua sa iti scriu, pentru ca vreau, pentru ca pot! Pentru ca nici macar tu nu ma poti opri. Sper totusi ca intr-o zi sa aiba un sens pentru tine toate aceste cuvinte. Sa constientizezi ca esti apreciat pentru ceea ce esti, ca esti respectat si sustinut de la distanta, fara nici o pretentie.
Voi incheia aici in seara asta, deoarece sunt nerabdatoare sa ma apuc si eu de citit. Paradoxul iubirii.
Te sarut si sunt in continuare doar a ta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu