Am avut o zi lunga si obositoare. Dar cel mai tare ma depaseste asteptarea asta necrutatoare. Si ma epuizeaza gandul la tine. Mi-am inceput dimineata amortita de lacrimi. La fel ca la inceput, mintea mea refuza sa accepte ceea ce simt. M-am indragostit nebuneste de un barbat atat de minunat, dar inchis ermetic intr-o carapace impenetrabila si care nu are sau nu isi doreste sa aiba timpul necesar sa traiasca o pasiune nepamanteasca. Oh, cat de fericita as fi sa pot impartasi cu tine toate lucrurile care mi se intampla! Cat de mult mi-as dori sa te sarut de noapte buna, sa te incurajez in tot ce iti propui, sa imi incep diminetile sorbind din cafeaua fierbinte in timp ca ma relaxez in bratele tale...
Nu stiu..Nici macar nu mai stiu ce sa cred. Zvonul ca ai fi deja intr-o relatie ma face si mai mult sa cred ca am fost doar o fantezie indeplinita, care nu poate decat sa iti aduca satisfactia succesului deplin. Dar exista ceva in mine care ma impiedica sa cred asta. Un glas mai puternic decat ratiunea mea imi striga raspicat ca ai trait momentele astea la fel de intens ca mine. Aveai dreptate spunand ca asa innebunesc oamenii. Din iubire. Din incertitudine. As vrea macar sa pastrez speranta, cum impreuna ne-am propus. Ti-am spus ca aleg sa te astept. Desi e cu fiecare zi mai dificil, si nici nu stiu macar pe cine astept..nu il consider un timp irosit. Speranta mea nu a murit inca. Si stiu ca va muri doar in ziua in care imi vei spune scurt ca nu ai simtit nimic pentru mine, ca fiecare cuvant al tau a fost o minciuna ordinara pe care am ales sa o cred. Din naivitate, din curiozitate, din dorinta de a avea mai mult din tine, m-am agatat de "declaratiile" tale pe care le voi pastra vii.
Azi a fost mai greu decat pana acum. Totul mi-a amintit de tine. De la scaunul pe care m-am asezat sa imi beau cafeaua, pana la versurile tuturor pieselor pe care le-am ascultat. Tigara dupa tigara, am fumat lasand norii de fum sa imi incetoseze privirea, cufundandu-ma in amintiri. Cat de scurt si de minunat a fost totul! Pura nebunie! Ma imaginez si acum pierduta in bratele tale, visand, sarutandu-ti fruntea si ochii incredibili, fascinata de zambetul tau. Dar oftatul? Oftatul tau des si indelung, care imi ridica multiple intrebari...Oare regreta sa fie aici? Oare doar eu tremur in halul asta? Oare se va termina totul dupa aceasta seara? Oare e dezamagit? Oare voi fi candva din nou in bratele lui? Oare la ce se gandeste?..-Raspunsuri nu am primit, cum nu am primit la nici o alta intrebare pana acum. N-am putut decat sa imi doresc.
Am constientizat ca aceste ganduri imi fac rau. Ca in asteptarea unui semn de la tine as putea innebuni. Asa ca am cautat solutii. Ieri dimineata m-am hotarat sa rup orice legatura. Doar primele doua zile au trecut. Poate vei fi curios sa nu ma mai gasesti? Sau poate m-ai uitat, si nici nu imi observi absenta. Am cautat la sectiunea
Ma intorc la paginile ce te aduc si mai aproape de mine. Te sarut ca si cum ar fi ultima oara, desi stiu ca te voi saruta din nou. Te iubesc. Cand ai de gand sa ma suni?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu