Imi fac curaj (dupa o zi aproape moarta din punct de vedere spiritual) sa scriu din nou... E litera de lege ca cele mai profunde ganduri si trairi sa le impartasesc pe cate o noua pagina pe blogul meu drag...Nu mi-am facut o rutina din a scrie, ci din contra, e mai placut decat a povesti unui prieten drag ceea ce ti se intampla. Aceasta pagina nu judeca...aceasta pagina e roz, mereu pozitiva pentru mine...mereu plina de sens si gata sa imi aminteasca cine sunt cu adevarat.
De fiecare data cand imi recitesc postarile simt un fior puternic...pentru ca retraiesc la aceeasi intensitate sentimentele din momentul respectiv. Observ ca oscilez intre fericire si tristete. Observ ca ma incurajez singura, des, plina de furie ca sunt nevoita sa o fac..Imi doresc de la mine sa fiu mai puternica, dar minunea nu tine mai mult de 3 zile( ca orice alta minune).
Asadar, iata-ma... lasand din nou toate barierele jos... ascunzandu-ma "in spatele" acestui monitor, unde imi petrec o mare parte din timp.. nefacand nimic concret. In seara asta sunt pregatita sa recunosc ca m-am indragostit... poate nu de o persoana, ci de felul in care vad eu aceasta persoana... poate nu de fapte, ci de cuvinte.. poate deloc matur, dar cu mult entuziasm..
Verdictul? Nimic constructiv. Practic mi-am incurcat existenta cu niste fluturasi care-mi zumzaie bizar prin stomac cand aud, cand vad, cand simt... M-am pricopsit cu stari diferite, de la extaz la agonie, de la gelozie la picioare inmuiate de o banala privire..
Ma simt vulnerabila si sunt terifiata de consecintele acestui sentiment inevitabil.. Incerc din rasputeri sa imi scot din cap aceasta idee de "indragosteala" prematura, dar intreaga mea fiinta refuza sa abandoneze acum. La urma urmei mi-am facut-o cu mana mea. Nu eu mi-am tot dorit sa mai simt macar o data betia asta amagitoare, care ma imobilizeaza si-mi biciuieste nervii pana cedez? Sa nu ceri mai mult decat poti duce....
Au trecut 3 ani....atat de mult de cand mi-am promis ca n-o sa mai permit inimii sa se deschida..ca n-o sa ma mai las prada emotiilor si ca o sa incetez sa-mi mai pierd noptile meditand la starea aia de bine care ma departeaza de realitate.. Adevarul este ca am reusit. M-am eliberat de responsabilitati, de incercari esuate si de lacrimi varsate inutil..dar prin asta am permis rutinei sa se instaleze.. Si iata ca cineva, prin nu stiu ce mijloace, ma zdruncina puternic si ma readuce la viata...Sa am curajul sa continui sa simt? Dar cum as putea, cand tot in jurul meu e doar lumina...iar intunericul sunt eu?
And who am I? X.O.X.O.-Drama Girl
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu