M-am saturat pana peste cap sa ma hranesc cu iluzii....de cand ma stiu, ma imbat cu apa chioara...ca poate o sa fie mai bine, ca poate asa a fost sa fie, ca poate nu merit, ca poate merit mai mult.... Toate vorbele astea incurajatoare nu fac decat sa ma ajute sa depasesc un moment penibil...in care imi dau seama ca nu sunt puternica, ca nu sunt curajoasa... ca am sentimente, ca sunt naiva...si deseori ma simt vinovata pentru asta.
Nu vreau sa mai traiesc cu impresia ca lucrurile sunt asa cum trebuie sa fie... Eu singura ma arunc in situatii nemultumitoare si tot singura ajung sa dau mai mult de doi bani pe acea situatie...
Imi dau seama cat de mult trebuie sa ma schimb...si realizez ca tot ceea ce mi se intampla face parte din mine...si ma impietreste pe zi ce trece... Incep sa devin acea tipa nepasatoare, dezinteresata, lipsita de scrupule...pentru ca nu am curajul sa spun "asta e ceea ce imi doresc si nu ma multumesc cu jumatati de masura".. Din contra, jumatatile de masura ma ametesc, ma confuzioneaza si ma trantesc in intuneric pentru lungi perioade de timp... Sunt parca, un copil care invata sa faca primii pasi si se impiedica, se ridica si o ia de la capat....ceea ce nu inteleg eu este ca deja stiu sa merg, si am un echilibru foarte bun pe care trebuie sa mi-l mentin....
De ce noi femeile ne lasam condamnate de niste amarate de vorbe si de niste patetice gesturi...pe care oricine le poate scorni ca sa ne sensibilizeze? Barbatii chiar stiu ceea ce vor femeile...si ne spun exact ceea ce ne dorim sa auzim, ne ofera exact ceea ce visam sa primim...dar ce patetice suntem! Triste femeile care nu s-au obisnuit inca cu gargara fara limite a incredibililor si intangibililor masculi.... Si cica sunt barbati, dar sunt exact ca niste animale care isi vaneaza prada in momentele cele mai vulnerabile si le sfasie bucatica cu bucatica, de la haine, pana la trup , infruptandu-se apoi cu firmituri din inimile lor, sorbind dintr-un vin bun si sarbatorind glorios...
Stim noi oare ce vor barbatii? Instinctul nostru animalic ne spune ca suntem simple obiecte sexuale si ca suntem ademenite ori de cate ori e nevoie pentru a le calma dorinta carnala diabolica si incontestabila... Sufletul ne spune ca barbatii ni se aseamana si ca au sentimente ce ar trebui exploatate la maxim, pana cand acestea devin incontrolabile si atunci se inverseaza rolul dintre prada si pradator.. Adevarul este ca suntem diferiti,dar ne completam atat de bine unii pe ceilalti prin perversitate, dorinta si strategie...incat ne aflam in imposibilitatea de a ne descurca devenind niste lunatici... Practic fiecare dintre noi se considera un trofeu si intreaga viata si-o foloseste pentru a dobandi cat mai multe si mai grandioase...fara sa ne pese ca in final, acestea nu vor aduce decat amaraciune si insatisfactie garantata...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu